Premieră covăsneană: A.C.S. CIPRIAN – locul III la „Maratonul celor 24 de ore de înot”
A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe a luat startul la „Maratonul celor 24 de ore de înot” ediția a XXV-a ce s-a desfășurat la bazinul olimpic de înot din municipiul Brașov în perioada 18 - 19 mai 2019. Competiția este înscrisă în calendarul Federației Române Sportul pentru toți și este o competiție sportivă de masă.
Au participat 20 de echipe, fiecare echipă fiind compusă din 12 participanți care au înotat în sistem „ştafetă”. Fiecare participant trebuia să înoate câte o jumătate de oră, la un interval de şase ore, în 24 de ore făcând patru schimburi”.
Echipa A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe a parcurs distanța de 83600 m și s-a clasat pe locul 3 din 20 de echipe participante.
„Misiunea noastră este de a aduce cât mai multe persoane să facă mișcare prin înot, astfel în componența echipei am avut de la copii de 9 ani (tinere speranțe), la sportivi de performanță și persoane în vârstă, dar cu pasiune pentru înot. Un membru al echipei noastre, Nagy Mihai, a fost premiat pentru cel mai vârstnic participant la această ediție”, a declarat antrenorul de înot Grosu Ciprian
83600 m înotați la „Maratonul celor 24 de ore de înot”- o performanță remarcabilă pentru Sfântu Gheorghe
„Deoarece înotul de performanță în Sfântu Gheorghe nu a existat, am practicat înotul în mod independent, fiind autodidact, în prezent antrenor de înot la A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe” - Grosu Ciprian - căpitan de echipă/antrenor de înot.
Totodată, astfel de experiențe alimentează ambiția, depășirea limitelor, dorința de performanță.
Rezultatele individuale ale echipei A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe: