SPORT 15 decembrie 2021

Peste 87.500 de lei, finanțare pentru CSȘ Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 736 vizualizări

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis, în cea mai recentă ședință întrunită, să acorde Clubului Sportiv Școlar (CSȘ) o finanțare de 87.595 de lei. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente pentru sportivii care își desfășoară activitatea la CSȘ. 

Deși nu ține de Consiliul Local, ci de minister, (n.red. Clubul Sportiv Școlar) ne solicită în fiecare an o anumită finanțare și de obicei îi finanțăm. Aceste finanțări sunt de cele mai multe ori alocate cumpărării unor articole sportive. Anul acesta a cerut 87.000 de lei”, a spus primarul Antal Árpád în cadrul ședinței. 

În referatul de aprobare se arată că un motiv pentru care autoritățile locale vor să sprijine CSȘ este acela că „activitățile sportive sunt benefice pentru dezvoltarea fizică, dar și psihică a tinerilor, dar totodată ajută la dezvoltarea abilităților precum competitivitatea, lucrul în echipă, orientarea spre performanță, dar și asumarea și acceptarea înfrângerilor”. 

Proiectul de hotărâre privind aprobarea finanțării activității Clubului Sportiv Școlar Sfântu Gheorghe a fost aprobat în unanimitate. 

Potrivit contractului care urmează să fie încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și CSȘ, cea mai mare sumă (peste 32.000 de lei) va fi cheltuită pentru diverse echipamente de concurs ca tricouri de reprezentare, veste de prezentare, hanorace, geci de prezentare, treninguri, echipament de încălzire, imprimare/personalizare, dar și pe ghete de joc/concurs (18.000 de lei), echipament sportiv sporturi complementare (17.000 lei - rachete, tenis, schiuri) sau echipamente sportive pentru antrenamente și joc (mingi, rebounder aruncări/pase, mingi medicinale, mingi echilibru, mingi fitness, bilă pentru aruncări, cercuri, cilindri, învelitoare palete etc. – 13.000 de lei). Alte materiale de protecție și reabilitare, un videoproiector și cupe și trofee vor mai fi achiziționate din suma oferită de municipalitate. 

Aceasta nu este prima dată când municipalitatea sprijină în acest fel Clubul Sportiv Școlar, ci este un demers anual. În 2020 s-au acordat 87.615 Iei, în 2019, 75.000 de lei, respectiv în 2018  și 2017, câte 70.000 de lei. 

La Clubul Sportiv Școlar din Sfântu Gheorghe sunt înscriși 404 elevi care frecventează antrenamentele în cadrul celor cinci secții: tenis de masă, lupte libere, handbal, baschet și atletism. 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.