SPORT 6 mai 2019

Performanță remarcabilă a hocheiștilor

de Covasna Media | 620 vizualizări

România a promovat în a doua divizie valorică a Campionatului Mondial

Naționala de hochei pe gheață a României a obținut un succes istoric, câștigând grupa valorică IB a Campionatului Mondial, competiție care a avut loc în Estonia, la Talinn.

După primele trei victorii, 4-3 după șuturile de departajare cu Estonia, 3-2 cu Japonia și 3-2 în prelungiri cu Polonia, România a devenit favorită la ocuparea primului loc, deși la plecarea din țară obiectivul stabilit fusese evitarea retrogradării.

România a învins Ucraina cu 5-1, victoria fiind rodul unei organizări tactice de excepție, dar și eficienței liniei speciale de superioritate.

Ultimul meci al competiției s-a disputat împotriva Olandei, iar România s-a impus cu 3-1 (1-0, 1-1, 1-0). Biró și Goga au marcat în superiorități, iar apoi, pe final, Balázs a lobat pucul în poarta goală a olandezilor, care căutau egalarea. România, prin acest succes, și-a asigurat promovarea, indiferent de rezultatele din ultimele partide ale rundei.

România a avut, la acest Campionat Mondial, cei mai buni portari. Töke Zoltán a avut un procentaj al paradelor de 94,34%, iar colegul său Patrik Polc a fost al doilea, cu 93,81%. Ambii au avut o medie de sub două goluri primite pe meci. Töke a apărat cu Polonia și Olanda, în restul meciurilor fiind folosit Polc.

România a avut cea mai eficientă ofensivă, cu 18 goluri din 113 șuturi, ceea ce înseamnă 13,74%. Cu 7 goluri și 46,57% procentaj, România a fost cea mai bună echipă în superioritate, iar în inferioritate nu am primit niciun gol în cele 18 situații de acest gen ivite. Poarta, asigurată de Toöe și Polc a avut un procentaj total de 94.00% și o medie de 1,75 goluri pe meci. Antrenorul slovac, Julius Pénzes, care lucrează și pentru Corona Brașov, a fost principalul artizan al unei organizări tactice deosebite, care a generat aceste rezultate.

Lotul României a fost compus din următorii hocheiști:

Töke Zoltán, Patrik Polc – portari;

Pavlo Borysenko, Yevhen Yemelianenko, Csergő Hunor, Roberto Gliga, Molnár Zsombor – linia I;

Salló Alpár, Farkas Tamás, Részegh Tamás, Anton Butochnov, Rokaly Szilárd – linia a II-a;

Goga Attila, Borș Huba, Balázs Péter, Daniel Trancă, Mircea Constantin – linia a III-a;

Mihály Ede, Györfy Tihamér, Eduard Căsăneanu, Adrian Irimia, Biró Gergő – linia a IV-a.

Anul viitor, la Campionatul Mondial grupa valorică IA, România le va avea ca adversare pe Coreea de Sud, Slovenia și Lituania. În această grupă vor mai evolua și două echipe care vor retrograda din elită. Ungaria a ocupat ultimul loc la grupa găzduită în aceeași perioadă de Kazakhstan, făcând schimb de locuri cu România. Kazakhstan și Belarus au promovat în grupa valorică principală.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.