(Update) Partidă între vecinele de clasament
UPDATE: După rezultatul din Conference League, partida a fost reprogramată pentru data de luni, 15 august, ora 17:00.
În etapa a 5-a din Superliga, Sepsi OSK se va deplasa pe stadionul „Anghel Iordănescu”, acolo unde o va întâlni pe FC Voluntari, o partidă între ocupantele pozițiilor șase, respectiv șapte în clasamentul la zi.
Cu o singură victorie, dar una la scor, și cu trei remize, Sepsi OSK nu se poate spune că a ratat startul în campionat, mai ales că, prin jocul rezultatelor, elevii lui Cristiano Bergodi ocupă poziția a șasea, una râvnită de mai multe echipe, căci e ultima care duce în Play-Off. Desigur, ritmul susținut, partidele în Superliga și Conference League, au început să-și pună amprenta, iar dacă în fața nou promovatei Petrolul remiza a fost salvată în minutul 84, cu UTA a fost un 0-0 atât ca rezultat, cât și ca spectacol.
FC Voluntari a alternat până acum victoriile cu înfrângerile, câte două atât pe propriul teren, cât și în deplasare, cel mai consistent succes fiind acel 3-0 cu UTA. În runda anterioară, ilfovenii au pierdut la FC Hermannstadt, surpriza acestui început de campionat, dar cu cele șase puncte se află la egalitate cu Sepsi OSK în clasament.
Istoricul întâlnirilor directe consemnează 14 partide, iar bilanțul este net favorabil celor de la FC Voluntari, care s-au impus de șapte ori, iar Sepsi OSK doar în două rânduri, cinci partide terminându-se la egalitate. Sezonul trecut, ambele partide din Liga 1 au revenit echipei FC Voluntari, care s-a impus pe propriul teren cu 3-1, iar la Sfântu Gheorghe cu 2-1.
Partida FC Voluntari - Sepsi OSK se va disputa duminică, 14 august, cu începere de la ora 13.30.
Sursa foto: Facebook/FC Voluntari