SPORT 26 iulie 2015

O nouă promoţie de antrenori de fotbal a terminat cu brio cursurile pentru licenţa C

de Covasna Media | 108 vizualizări

Cursul a început în luna mai, iar cei 10 de participanți au parcurs 40 de ore de teorie și 20 de practică, după care au susținut un examen practic și unul teoretic.

Am început în luna mai cu examenul de admitere la curs, apoi am continuat săptămână de săptămână cu o materie bine aleasă. Cursanții au învățat printre altele despre selecția copiilor, teoria antrenorului sportiv, psihologia sportului, codul de etică al antrenorului, etapele de dezvoltare ale jucătorilor de fotbal, ciclul săptămânal, lunar și anual al echipei, tehnică, tactică. Orele au fost interactive, am discutat fiecare problemă pe larg, am ţinut lecţii deschise la Braşov la clubul A.C.S. Tâmpa, Tg. Secuiesc şi Sfântu Gheorghe, lecţii video așa se face că de multe ori cele trei ore de curs s-au făcut 4 sau chiar 5. Cursanții au fost deschiși, au vrut să învețe.

Înainte de examenul teoretic, cei 10 noi antrenori au luat parte la un examen practic. Fiecare absolvent a tras un cartonaș pe care avea o sarcină de efectuat. De exemplu, au trebuit să pregătească portarul, conducerea unei părți a antrenamentului, sau să conducă o sesiune de încălzire. Examenul teoretic a fost absolvit cu brio de toți participanții.

Cei 10 absolvenți au profitat de faptul că la examenul final a fost prezent și referentul Şcolii Federale de antrenori Ilie Drăgan, persoană care răspunde direct de licența C din cadrul F.R.F. și au putut dezbate pe larg problemele tehnice de nivel local şi național, după care președintele AJF Covasna, Olah József, i-a felicitat pe absolvenți și le-a urat mult succes în cariera pe care și-au ales-o. S-a ținut şi un moment de reculegere pentru profesorul de fotbal Ștefan Miu, care s-a stins din viață săptămâna trecută și care la ultima promoție de antrenori din Covasna din 2014 a făcut parte din comisia de examinare fiind profesor universitar, șef de catedră al Facultății de Sport din Politehnică, apoi șef al catedrei de Sport din Facultatea Spiru Haret, fundașul de fier – cum îl denumiseră unii pe vremea când figura ca jucător la Sportul Studențesc și Progresul București (anii 1960-1965) nu s-a despărțit niciodată de marea sa dragoste, sportul cu balonul rotund.

Antrenor la Sportul Studențesc multă vreme, prof. Miu este cel care l-a promovat pe celebrul Mircea Lucescu în echipa Națională a României. Era anul 1967 iar Lucescu evolua ca jucător la echipa pregătită de profesor, în Divizia B.

Ștefan Miu a fost totodată antrenor federal și profesor la Școala Națională de Fotbal de la debutul acesteia până săptămâna trecută.

Licenta C antrenori iulie 2015 - 06

Trebuie să ne aliniem recomandărilor UEFA şi FIFA pentru asigurarea unui cadru calificat la fiecare echipă, inclusiv de la nivelul ligii a V-a, motiv pentru care AJF Covasna prin Comisia Tehnică a continuat să organizeze cursuri de formare a instructorilor sportivi. Sunt cursuri pentru obţinerea licenţei C UEFA frecventate în general de foşti fotbalişti, constând din 40 de ore teoretice şi 20 de practică, urmate de examen. Cu licenţa C poţi antrena echipe inclusiv la nivelul ligii a patra. Ulterior, pot face pasul spre obţinerea licenţei B.

Carnetele de antrenori au devenit licenţe şi nu poţi activa la un anumit nivel al fotbalului divizionar decât dacă ai absolvit cu brio cursurile pentru anumite licenţe. Este ca o promovare pe cale ierarhică.

La nivelul Campionatului Judeţean va activa în postura de antrenor doar personal calificat, cursurile le dezvoltă o altă mentalitate de conducere a echipei, pentru că de regulă primul care se manifestă ostil în cursul jocurilor poate fi tocmai antrenorul, ori dacă stăpâneşte fenomenul, nu se mai pot întâmpla atâtea nereguli. Rolul antrenorului este covârşitor iar atitudinea sa contează.

În conformitate cu recomandările UEFA, valabilitatea tuturor licenţelor este de maximum 3 ani. De altfel, aceasta este înscrisă pe card; pentru reînnoirea licenţei este obligatorie efectuarea a minimum 15 ore de actualizare a cunoştinţelor, testare şi bineînţeles continuitate practică.

Preşedinte Comisia Tehnică

Mihail Lazăr

 

Distribuie articolul:  
|

Anunțuri

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.