SPORT 29 ianuarie 2020

Naționala de futsal aproape de calificarea la Cupa Mondială

de Covasna Media | 829 vizualizări

Pentru prima reprezentativă de futsal a României, săptămâna care a început ar putea fi una dintre cele mai importante din istorie. Tricolorii numără zilele rămase până la debutul în Elite Round-ul calificărilor la Cupa Mondială, competiție care se va desfășura în Lituania, în perioada 12 septembrie – 4 octombrie 2020.

România face parte din Grupa D a preliminariilor europene, alături de Kazahstan, Olanda și Cehia. Meciurile vor fi găzduite de „Sportovní hala Vodova” din Brno, Cehia, o arenă cu o capacitate de 3.000 de locuri.

Alături de ČEZ Aréna din Ostrava (9.000 de locuri) și de „KV Arena” din Karlovy Vary (6.000 de locuri), „Sportovní hala Vodova” din Brno a găzduit în urmă cu zece ani meciuri de la Campionatul Mondial feminin de baschet. Frecvent, în sala de la Brno sunt programate gale de box și meciuri de volei.

Cine sunt adversarele naționalei României în Grupa D a Elite Round-ului calificărilor pentru Campionatul Mondial de futsal.

Kazahstan

Pregătită de celebrul tehnician Paulo Ricardo Kaka, naționala Kazahstanului este, fără îndoială, marea favorită a Grupei D. Locul 7 în ierarhia FIFA, trupa lui Kaka este un mix format din jucători născuți în fosta Uniune Sovietică, localnici și brazilieni naturalizați.

Printre cei mai importanți jucători din echipa Kazahstanului se numără portarul Leonardo de Melo Vieira Leite alias Higuita, Taynan, Dauren Tursagulov, Douglas Júnior, Dinmukhambet Suleimenov, Chingiz Yesenamanov și Leonardo Mendonça da Rosa alias Leo.

Naționala Kazahstanului a fost prezentă la două ediții ale Campionatului Mondial, în Guatemala, în anul 2000, atunci când s-a calificat participând la preliminariile din Asia, și în Columbia, în 2016, când a participat în preliminariile UEFA.

Trupa brazilianului Kaka a devenit, grație confruntărilor directe din ultimii ani, un adversar tradițional al României. Ultima confruntare dintre cele două formații a avut loc în Main Round-ul actualelor preliminarii, în octombrie, la Piatra Neamț. România și Kazahstan au oferit un spectacol total. Tricolorii, locul 21 în ierarhia FIFA, au pierdut la mare luptă, scor 2-4, într-o confruntare în care au condus cu 2-0!

Cehia

Locul 16 în clasamentul FIFA, naționala Cehiei, al doilea adeversar al tricolorilor în grupa de la Brno și gazda turneului, a încheiat pe locul secund, după Portugalia, Grupa a 8-a a Main Round-ului preliminariilor UEFA. Trupa pregătită de Tomáš Neumann a învins Germania (3-0) și Letonia (7-1), pierzând în fața Portugaliei (1-4).

Cehia a fost prezentă în trei rânduri, consecutiv, la Campionatul Mondial: Taipeiul Chinezesc 2004, Brazilia 2008 și Thailanda 2012.

Printre cei mai importanți oameni ai lui Tomáš Neumann se numără portarul Libor Gerčák, Michal Seidler, jucător legitimat la Sparta Praga, pe care internaționalii noștri de la Imperial WET Miercurea Ciuc îl cunosc din actualul sezon al UEFA Futsal Champions League, Lukáš Rešetár, care este căpitanul echipei, Tomáš Vnuk și Tomáš Koudelka.

Slovenia

Naționala Sloveniei este ultimul adversar al României în grupa de la Brno. Slovenia vine în Cehia din postura de câștigătoare a Grupei a 2-a a Main Round-ului calificărilor la Campionatul Mondial, care a fost găzduită de „Jane Sandanski Arena” din Skopje, Macedonia de Nord.

Slovenia a contabilizat două victorii, cu Macedonia de Nord (6-1) și Kosovo (7-1), și o remiză, cu Ucraina (2-2). Slovenia nu a fost prezentă la niciun turneu final al Campionatului Mondial de futsal. A jucat în schimb la cinci turnee finale de Campionat European: Italia 2003, Ungaria 2010, Croația 2012, Serbia 2016 și în 2018 atunci când a fost gazdă.

Printre cei mai buni jucători din naționala Sloveniei, aflată în acest moment pe locul 17 în clasamentul FIFA, se regăsesc portarul Damir Puškar, Kristjan Čujec, Rok Mordej, Igor Osredkar și Žiga Čeh.

Programul Grupei D

Delegat UEFA: Joao Rocha (Portugalia)

Arbitri: Vladimir Kadykov, Iurii Neverov, Ivan Shabanov, Irina Velikanova (toți din Rusia)

Observator pentru arbitri: Antonio Jose Fernandes Cardoso (Portugalia)

2 februarie: Cehia – Slovenia; Kazahstan – România

3 februarie: Cehia – România; Slovenia – Kazahstan

5 februarie: România – Slovenia; Kazahstan – Cehia

Câștigătoarea grupei se califică la Cupa Mondială, în timp ce a doua clasată va disputa o dublă de baraj cu locul doi din Grupa C, din care fac parte Rusia, Croația, Slovacia și Azerbaidjan.

Iată lotul selecționerului Robert Lupu pentru Brno:

Petrișor Toniță (Dunărea Călărași), Andrei Grigoraș (United Galați), Vlad Iancu (Autobergamo Deva) – portari

Cristian Matei, Adrian Pânzaru, Bogdan Covaci, Hadnagy István, Sávio Valadares (toți 5 de la Imperial WET Miercurea Ciuc), Mimi Stoica, Andrei Crăciun (ambii de la United Galați), Ionuț Movileanu (Dunărea Călărași), László Szőcs (în prezent liber de contract), Felipe Pinto Viana de Oliveira (Feldi Eboli / Italia), Ique Ribeiro (Cartagena / Spania) și Paulo Ferreira (Futsal Clube Azeméis / Portugalia)

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.