SPORT 4 februarie 2020

Micii gimnaști din Sfântu Gheorghe sfidează condițiile și nu renunță

de Iulia Drăghici - Taraș | 1659 vizualizări

Încă nu se știe dacă și unde vor primi o sală dedicată 

În ciuda condițiilor neprielnice, mai sunt 20 de copii din Sfântu Gheorghe care încă visează să calce pe urmele Nadiei Comăneci. Sportivii din cadrul secției de gimnastică a clubului CSM Sfântu Gheorghe au început pregătirea fizică în sala de forță a Complexului Sportiv „Szabó Kati”, chiar dacă încă nu se știe când vor putea avea propria sală de antrenamente, cu aparatele specifice. 

Dacă în vara anului trecut, la CSM Sfântu Gheorghe făceau gimnastică 60 de copii, acum au rămas doar 20 de gimnaști, cu vârste între 7 și 14 ani, care continuă activitatea, deși nu mai există o sală unde să învețe să folosească aparatele specifice acestui sport, atât de iubit și apreciat pe vremuri. 

La secția de gimnastică avem o situație specială, pe care o cunoaștem cu toții, din cauza problemei sălii de gimnastică. Iată că după 6 luni suntem în aceeași situație. În momentul de față lucrăm cu un grup de 20 de copii, 13 fete și șapte băieți. Ne antrenăm la sala de forță din cadrul complexului Szabó Kati. Pe moment este bine, deoarece am avut o perioadă de câteva luni când nu am putut lucra absolut deloc, dar acum sunt două, trei luni în care vom putea face partea de pregătire fizică, urmând ca, bineînțeles, în viitor să începem pregătirea pe aparate. În momentul de față, nu știu cum se va întâmpla, cum se va rezolva. Așteptăm cu nerăbdare să se rezolve problema cu sala de gimnastică. (...) Avem informații. Nimic concret, dar sunt speranțe că se va putea rezolva”, a spus luni, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul CSM Sfântu Gheorghe, pe tema activității clubului, antrenorul Liviu Botoș.

În acest context, directorul CSM a spus că este convins că nu va mai dura mult până când această problemă își va găsi rezolvarea.  

Clubul va face toate demersurile pentru ca această problemă să se rezolve și sunt convins că se va rezolva, știindu-l pe domnul primar un om de sport, căruia îi place sportul, sunt convins că se va rezolva”, a spus directorul CSM Sfântu Gheorghe, George Carcadia, care a adăugat și că speră ca noul subprefect, Cosmin Boricean, cel care a ridicat această problemă și în cadrul Consiliului Județean, se va apleca, în continuare asupra situației. 

Problema sălii de sport a secției de gimnastică a ieșit la suprafață din primăvara anului trecut, când antrenorul Liviu Botoș, recent întors din Dubai, a cerut sprijinul autorităților locale pentru a găsi o sală de sport unde micuții gimnaști să poată învăța tainele acestui sport, în condițiile în care sala de la liceul „Mikes Kelemen”, unde se derulau antrenamentele până atunci, era în vizibilă stare de degradare. În acest sens a inițiat o petiție care a fost semnată de un număr de 200 de părinți și susținători ai secției de gimnastică. Aceasta a fost depusă la începutul lunii iunie, atât la Consiliul Local, cât și la cel Județean. 

Între timp, sala a fost închisă pentru reabilitare și cu scopul de a se rezolva problema, au mai fost inițiate și depuse mai multe petiții, cea din urmă adunând peste 440 de semnături. În condițiile în care autoritățile locale au cerut implicarea celor care sunt cointeresați să se pună capăt problemelor legate de lipsa sălii de gimnastică, în octombrie 2019, antrenorul Liviu Botoș anunța că a identificat o sală care ar putea deveni potrivită pentru derularea acestei activități, și anume fosta centrală termică, vizavi de ștrand. 

Totuși, întrebarea „unde se pot antrena, în condiții normale, micii gimnaști?” nu are încă un răspuns concret nici astăzi. 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.