SPORT 5 septembrie 2018

Mica Buclă se anunță spectaculoasă în acest an

de Covasna Media | 668 vizualizări

Anul acesta, după o pauză de cinci ani, cea mai cunoscută competiție de ciclism din țara noastră, Turul României, revine în actualitate. Organizat de Federația Română de Ciclism, Turul României este inclus în calendarul Uniunii Cicliste Internaţionale, fiind de categorie 2.2 şi urmează să aibă loc în perioada 18-23 septembrie.

Săptămâna trecută, organizatorii au pus la punct ultimele detalii cu privire la competiție, forul național de specialitate anunțând programul „Micii Bucle”, care programează cinci etape. Întrecerea din acest an are loc cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, făcând parte din evenimentele de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, motiv pentru care Turul României va traversa toate cele trei provincii istorice: Transilvania, Moldova, Muntenia (Țara Românească).

Startul se va da din Alba Iulia, urmând a se încheia în Capitală, după 718 kilometri.

Ediția cu numărul 51 a Turului României va începe în data de 18 septembrie, la Alba Iulia, când este programată festivitatea de deschidere și prezentarea echipelor.

Apoi, cele cinci etape se vor derula astfel:

19 septembrie: Alba Iulia – Blaj – Sibiu (154,7 km)

20 septembrie: Sibiu – Făgăraș – Râșnov (162,8 km)

21 septembrie: Brașov – Târgu Secuiesc – Mărășești – Focșani (176,3 km)

22 septembrie: Buzău – Ploiești – Târgoviște (124,7 km)

23 septembrie: circuit București (100 km).

Turul Ciclist al României a fost organizat prima oară în 1934, de către ziarul „Sportul Zilnic”, țara noastră devenind, atunci, a şasea din lume care organiza un tur naţional destinat sportivilor amatori. Ediția precedentă a Turului României s-a desfăşurat în anul 2013. La vremea respectivă, ultima etapă, programată pe un circuit urban în București, a fost întreruptă de ploaie.

De-a lungul celor 50 de ediţii desfăşurate, pe lista câştigătorilor s-au regăsit şi ciclişti prahoveni, un sportiv din Prahova deţinând recordul titlurilor consecutiv obţinute, regretatul Constantin Dumitrescu, învingător între 1954 şi 1956. Mircea Romaşcanu a reuşit, de asemenea, să câştige de trei ori, însă în decursul a patru ediţii. Ultimul succes al unui sportiv prahovean în Turul României s-a înregistrat în anul 2007, când slăniceanul Daniel Anghelache (format la CS Petrolul Ploiești și component atunci al echipei Dinamo București) şi-a adjudecat victoria în clasamentul general. Totodată, ultima victorie românească în competiția supranumită Mica Buclă s-a înregistrat în 2011, când se impunea Andrei Nechita.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.