SPORT 29 aprilie 2020

Leo Grozavu vizează cupele europene alături de Sepsi Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 2690 vizualizări

Următorul obiectiv al Sepsi OSK este participarea într-o cupă europeană, a lăsat să se înțeleagă antrenorul Leo Grozavu, conform Telekom Sport.

"Eu cred că foarte importantă în momentul de faţă este seriozitatea. Atunci când spui ceva să te şi ţii de cuvânt. Şi cred că din punctul ăsta de vedere ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp de la promovarea în prima ligă a echipei, toate s-au desfăşurat aşa pas cu pas.

A fost în primul an, chiar dacă s-a salvat echipa de la retrogradare, nu simplu, a reuşit să o facă, în al doilea an s-a intrat în play off, în acest al treilea an chiar dacă pretenţiile au crescut, echipa stă într-un anumit echilibru, în plus au apărut şi investiţiile, pentru că atunci când există seriozitate şi muncă bine făcută, automat strângi în jurul tău şi oameni care sunt interesaţi. Eu cred că la Sfântu Gheorghe, se pun bazele unui club care poate să însemne ceva nu peste foarte mult timp, construirea stadionului, a unei baze foarte moderne, contează foarte mult pentru ceea ce înseamnă fotbal, şi în momentul în care toate aceste vor fi date în folosinţă automat obligă şi la rezultate sau la performanţe sportive.

Şi eu cred că în următorii ani Sepsi va trebui să fie una dintre echipele care se bat cu şanse îndreptăţite la play off şi nu doar să se bată la play off, ci o dată intraţi în play off trebuie să accezi la mai mult. Pentru că dacă doar intri în play off şi te clasezi pe locul 6 fără să faci mare lucru, nu cred că înseamnă prea mult, dar dacă intri în play off şi te baţi la cupele europene cred că deja ai făcut un progres substanţial", a declarat Leo Grozavu, pentru Telekom Sport.

Leo Grozavu este pe banca tehnică a Sepsi OSK Sfântu Gheorghe din noiembrie 2019, după ce l-a înlocuit pe Csaba Laslo. A fost pe banca tehnică pentru 13 partide, dintre care a câştigat 6, a remizat 4 şi a pierdut doar 3. În urma acestui parcurs, Sepsi a intrat în play-out de pe locul 9, cu 17 puncte, iar în cele două etape disputate în play-out, a obţinut două rezultate de egalitate, care au urcat-o pe locul 8, cu 19 puncte.

Sursa - Telekom Sport

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Tudor Petrascu, 29 aprilie 2020
playout nu playoff
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.