SPORT 18 ianuarie 2013

Lance Armstrong recunoaşte: "Da, m-am dopat, totul este din vina mea" [VIDEO]

de Covasna Media | 478 vizualizări

Fostul ciclist Lance Armstrong, de şapte ori câştigător al Turului Franţei între 1999 şi 2005, a recunoscut, cu o sinceritate dezarmantă, că a folosit metode şi substanţe interzise de-a lungul carierei şi că toate victoriile din Marea Buclă au fost obţinute datorită dopajului.

Suspectat ani de zile că s-ar fi dopat, Lance Armstrong a fost în cele din urmă demascat, împotriva sa existând probe zdrobitoare. Acum, fostul sportiv american şi-a recunoscut sec vinovăţia, într-un interviu acordat realizatoarei TV Oprah Winfrey. Este prima "spovedanie" publică a lui Armstrong, după mai mult de zece ani în care a negat acest lucru.

Lance Armstrong a răspuns "da" atunci când realizatoarea TV Oprah Winfrey l-a întrebat, fără ocolişuri, dacă s-a dopat în timpul celor şapte victorii din Turul Franţei (1999-2005). După ce a fost radiat pe viaţă din ciclism, Armstrong s-a declarat "dezamăgit" de el însuşi. "Totul este din vina mea", a spus el.

Celebrul ciclist a precizat că i-ar fi fost imposibil să câştige şapte ediţii consecutive ale Turului Franţei (1999-2005) fără să se dopeze şi a recunoscut că a făcut transfuzii sangvine, a luat testosteron, cortizon şi hormoni de creştere.

"Cocktailul meu era EPO, transfuziile şi testosteronul. La începutul carierei mele exista cortizon, iar apoi a început generaţia EPO, în anii '90", a adăugat el, precizând apoi că nu şi-a forţat niciun coechipier să se dopeze şi că niciodată nu a avut sentimentul că trişează.

În octombrie 2012, Uniunea Ciclistă Internaţională i-a retras lui Lance Armstrong cele şapte titluri din Turul Franţei, după un raport al Agenţiei Antidoping Americane (USADA) în care rutierul texan era acuzat de dopaj sistematic.

USADA a întocmit un dosar cu peste 1.000 de pagini în cazul Lance Armstrong, care conţine probe evidente şi mărturiile unor foşti coechipieri ai rutierului, ce dovedesc că americanul crease un sistem complex de dopaj, la echipa la care era lider, US Postal. Fostul sportiv este acuzat că a utilizat substanţe interzise, printre care EPO şi steroizi, precum şi transfuzii sanguine, de-a lungul carierei sale. Potrivit mărturiilor culese de USADA, mai mulţi coechipieri ai lui Armstrong s-au dopat în acelaşi timp cu liderul echipei.

Joi, Comitetul Olimpic Internaţional i-a cerut ciclistului american Lance Armstrong să returneze medalia de bronz câştigată în proba de contratimp la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney.

 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.