SPORT 28 septembrie 2022

La Zilele Sportive 2022, a fost „mai bine decât anul trecut și mai slab decât anul viitor”

de Diana Pantelimon | 877 vizualizări

Ediția a 15-a a Zilelor Sportive din Sfântu Gheorghe a fost un real succes, este concluzia după weekendul trecut. Anul acesta au fost 6.380 de participanți și între 14 mii și 15 mii de spectatori.

Organizatorii principali, Nemes Áron și Tulit Zsombor, au prezentat marți, 27 septembrie a.c., în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul și concluziile după cele trei zile pline cu cele 130 de programe sportive, desfășurate în perioada 23-25 septembrie. 

„Noi, organizatorii, dar și participanții, am considerat în unanimitate acest eveniment un real succes. Au fost cei mai mulți sportivi, numărul spectatorilor a fost cel mai ridicat, numărul asociațiilor care au contribuit la succesul Zilelor Sportive a fost cel mai mare”, a spus Nemes Áron, în cadrul conferinței.

Cele mai îndrăgite probe din cadrul evenimentului au fost alergarea colorată („Color run”), unde au participat 250 de persoane, și inițierea în sport, la care au luat parte 587 de copii. 

„Cele mai populare au fost două probe, alergarea colorată și inițierea în sport. Au venit 587 de copii la inițiere. Nu spunem că au încercat toate cele 14 ramuri sportive, dar au încercat minim nouă din acestea. Unul dintre parteneri a făcut un calcul, a avut 296 de copii la tenis. Asta înseamnă că, din minut în minut, fiecare copil a încercat un sport”, a spus Tulit Zsombor în cadrul conferinței.

În cele trei zile de sărbătoare, organizatorii principali și cele 85 de asociații partenere au pus la dispoziție nu mai puțin de 130 de programe, din 65 de ramuri sportive, la care au participat 6.380 de persoane de toate vârstele, în 30 de locații din oraș. Au fost distribuite 800 de tricouri, au fost acordate 2.200 de medalii și 250 de cupe, iar după competiții 1.800 de persoane au beneficiat și de o masă caldă.

„Pentru anii următori am dori să creștem aceste numere. Știm ce înseamnă o medalie la gâtul unui copil sau o diplomă primită, sau o masă caldă după un concurs istovitor. (...) Putem spune că Zilele Sportive au devenit un fenomen. Prin acest lucru mă refer și la numărul participanților, și la cel al organizatorilor. (...) Ca program de închidere am avut alergarea colorată, unde au participat în jur de 250 de persoane. (...) A fost o alegere inspirată”, a adăugat Nemes Áron.

Tulit Zsombor a concluzionat, pe scurt, că „a fost mai bine decât anul trecut și mai slab decât anul viitor. În mod sigur avem unde să îmbunătățim, așteptăm și opinia participanților”.

Parteneri principali ai evenimentului au fost Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Consiliul Județean Covasna.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.