Kati Szabo: „Sper să fiu mai bine și să pot veni la Zagon și Sfântu Gheorghe”
Zilele trecute ați citit în paginile Observatorului de Covasna știrea dedicată momentelor grele prin care trece marea campioană Kati Szabo. Cea mai mare sportivă din județul Covasna a fost operată la spate și își începe ziua cu morfină pentru a putea să se miște. Sportiva al cărei nume a fost dat acum doi ani Sălii Sporturilor din Sfântu Gheorghe a primit în urma materialelor din Gazeta Sporturilor, dar și din cotidianul nostru, numeroase mesaje de susținere și încurajare.
Într-un scurt dialog cu redacția, Kati ne-a spus: „Mulţumesc tuturor oamenilor care s-au gândit la mine, cu gânduri bune. Nu mi-aș fi putut închipui cât de mult sunt iubită și ce de fani am și oameni care sunt alături de mine. Sper să fiu mai bine și să pot veni la Zagon și la Sfântu Gheorghe și să ne puteam vedea. Și încă ceva, seara din octombrie 2008 (n.r. seara ceremoniei în care în fața a 1500 de oameni Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe a preluat numele ”Kati Szabo”) a rămas întipărită în mintea mea pe veci și mulțumesc încă o dată celor care au făcut acele momente posibile. Numai bine și salutări tuturor celor de acasă.”
CV ECATERINA SZABO
Data naşterii: 22 ianuarie 1968, Zagon (Covasna)
Palmares: JO (4 aur, 1 argint), CM (2 aur, 6 argint, 2 bronz), Cupa Mondială (1 bronz), CE (2 aur, 2 argint, 1 bronz), CE juniori (7 aur, 1 argint)
Prima gimnastă care a câştigat de două ori consecutiv titlul continental la individual compus ('80, '81)
Foşti antrenori: Bela Karoly, Mihai Agoston, Adrian Goreac, Adrian Stan, Maria Cosma
Absolventă a IEFS Bucureşti
În 2000 a fost introdusă în galeria celebrităţilor din gimnastică, Hall of Fame, alături de Nadia Comăneci, Bela Karoly şi Teodora Ungureanu
Este căsătorită din iunie '91 cu Cristian Tamaş, fost component al lotului naţional de kaiac
A lucrat ca antrenoare la Deva pînă în '92, avându-le printre eleve pe Maria Olaru, Nadia Haţegan şi Andreea Cacovean.
În urma unei inițiative a CSM Sfântu Gheorghe alături de presa locală, Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe poartă începând din octombrie 2008 numele ”Kati Szabo”.