Jandarm covăsnean, pe podium la un concurs de culturism
Vasile Serețan, plutonier în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Covasna, a obținut locul II la concursul de culturism și fitness „Pro Nutrition Grand Prix 2022”, ediția a XIV-a, categoria Men’s Physique. Competiția a avut loc în perioada 24-25 septembrie a.c., la Sala Sporturilor din Dej, județul Cluj.
Concurența la categoria la care a participat jandarmul covăsnean, Men’s Physique, a fost mare.
„Concursul a fost foarte frumos, bine organizat. Am participat pentru a doua oară, o dată fiind anul trecut, când m-am clasat pe locul 5, la culturism juniori, iar anul acesta locul 2 la categoria Men’s Physique, 174 cm. Concurența a fost destul de mare (16 concurenți la aceeași categorie). Categoria aceasta este relativ nouă pentru mine, chiar eram la câteva puncte de locul 1. Nu mi-a venit nici mie să cred. Dar am muncit foarte mult. Și trebuie să fii mereu constant. Să nu sari peste nimic, mese, antrenament cardio...”, a spus Vasile Serețan, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna.
Colegii săi de la IJJ Covasna se mândresc cu el, fiind un exemplu și la locul de muncă. Aceștia l-au felicitat și public, pe pagina oficială Facebook, pentru reușita de la Dej.
„Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna, alături de întreg colectivul, îi transmit colegului nostru că suntem mândri de el pentru rezultatele obținute, atât în plan profesional, cât și sportiv! Felicitări!”, au publicat reprezentanții IJJ Covasna.
„Serețan Vasile a absolvit Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni în anul 2018 şi de atunci își desfășoară activitatea într-o structură montană din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna. A participat la numeroase competiţii de culturism şi fitness din România şi, ca urmare a pregătirii intense și a ambiției de care a dat dovadă în ultimii ani, rezultatele sale sunt de fiecare dată dintre cele mai bune. Dintre acestea amintim: locul II la categoria 70 kg – culturism și locul III - categoria 178 cm – Men’s Physique la Cupa României, cât și locul V la culturism clasic 171 cm la Campionatul Național de Culturism și Fitness, Sibiu”, potrivit IJJ Covasna.
„Pentru a avea rezultate, cele mai importante lucruri sunt disciplina, ambiția, perseverența, o alimentație adecvată, cât și multe ore de muncă în sala de pregătire. De asemenea, crearea unui program pe care trebuie să îl respecți tot timpul este esențială pentru a atinge performanța’’, îl citează IJJ Covasna pe Vasile Serețan, pe Facebook.
Un interviu pe larg cu sportivul va fi publicat în ziarul „Observatorul de Covasna” și pe CovasnaMedia.ro în curând.
Sursa foto: Facebook/Inspectoratul de Jandarmi Judetean Covasna