SPORT 1 august 2018

Începe Cupa României 2018-2019, faza națională

de Covasna Media | 1080 vizualizări

Miercuri, 1 august 2018, ora 17.30, va debuta primul tur al fazei naţionale a Cupei României. În această fază competițională vom avea un derby județean, ACS Nemere Ghelinţa (CV) – ACS KSE Târgu Secuiesc (CV).

Conform articolului 30, punctul 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare. 

Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligația asigurării costurilor de organizare, cu excepția baremurilor de arbitraj care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligația de a achita baremul de arbitraj în întregime, echipa oaspete având obligația de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.

Federația Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc. Pentru faza întâi a Cupei României, baremurile de arbitraj sunt nete, în cuantum de 940 RON, după cum urmează:

- Arbitru: 340 RON

- Arbitru asistent (1 și 2): 300 RON

Conform articolului 54, punctul 2 din ROAF, jocurile din Liga I, Liga 2 și Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum și cele din Cupa României (faza națională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul delegat și medicul echipei gazdă.

În conformitate articolul 30, punctul 11 din ediţia 2018 a ROAF, regulament aprobat în şedinţa Comitetului de urgenţă din 20 iulie 2018, în faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum 3 (trei) înlocuiri de jucători pe durata celor 90 de minute. În situația jocurilor în care se vor disputa reprize de prelungiri, conform art. 30 alin 9 din ROAF este permisă efectuarea a 4 (patru) înlocuiri de jucători, cu condiția ca cea de a 4-a înlocuire să se efectueze numai în reprizele de prelungiri.

În privinţa numărului maxim de jucători extracomunitari folosiţi în jocurile din Cupa României, se aplică următoarele reguli:

a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeaşi categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;

b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.

În conformitate cu articolul 30, punctul 15 din ROAF, echipele programate în Cupa României nu pot renunţa la jocuri şi nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancţiunea excluderii și retrogradării lor în eșalonul imediat inferior din campionatul în care participă. 

În caz de litigiu, competența soluționării aparține Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.