SPORT 28 septembrie 2021

Handbalistele junioare ale Sepsi-SIC au început noul sezon

de Covasna Media | 1262 vizualizări

Noul sezon handbalistic, la nivel juvenil, a debutat în a doua jumătate a lunii septembrie, prilej cu care tinerele jucătoare ale Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au revenit pe parchet după pauza competițională de vară.

Ca și în anii precedenți, gruparea „alb-verde” participă în campionatele de junioare 1 (U 19) și junioare 2 (U 17), iar handbalistele celor două formații alcătuiesc, în mare măsură, și echipa cu care Centrul Național de Excelență din oraș evoluează în Divizia A, al doilea eșalon al țării la nivel de senioare.

După ce a stat în prima etapă și a avut o evoluție modestă în runda a doua, în deplasare la CSM Galați (22-39), în fața unui adversar considerat între principalele pretendente la promovarea în Liga Națională, tinerele jucătoare de la CNE au reușit și prima victorie a stagiunii. Duminică, la Sala Sporturilor „Szabó Kati”, au învins pe Sc. 181 SSP București, scor 28-23 (10-12).

Succesul a completat o săptămână plină, în care echipa U 19 a Sepsi-SIC s-a impus la CSM Făgăraș (42-12), iar cea de U17 la Dinamo Brașov (35-22). De altfel, cele două echipe de junioare au punctaj maxim, după ce în prima etapă a Campionatului Național câștigaseră cu CSȘ Mediaș, respectiv Kids Tâmpa Brașov.

O săptămână plină, cu meciuri de handbal la toate categoriile de vârstă, junioare 1, junioare 2, plus componente ale ACS Sepsi-SIC în echipa Centrului Național de Excelență, în Divizia A. Un meci disputat pe teren propriu și două în deplasare, toate încheiate cu victorii. Un parcurs bun, chiar dacă încă suntem la început de campionat. Felicit sportivele și staff-ul! Muncim în continuare pentru a ne îndeplini obiectivele propuse în noul sezon. Nu în ultimul rând, mulțumim oamenilor care au venit să ne susțină la evenimentele de pe teren propriu, sperăm să îi avem aproape pe întreg parcursul sezonului”, a declarat coordonatorul secției de handbal a Sepsi-SIC, Sorin Popica.

Miercuri, în cadrul etapei cu numărul patru din Divizia A, echipa Centrului Național de Excelență va evolua în deplasare la Corona Brașov, o altă echipă care își dorește promovarea în Liga Națională.

Urmează apoi o pauză de două săptămâni în competiții, acestea urmând a fi reluate în 16 octombrie.

Sursa foto: Miska Brigitta. 

Sursa text: comunicat de presă. 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.