SPORT 26 iunie 2015

Halep, norocoasă la tragerea la sorţi la Wimbledon: le-a evitat pe Serena Williams şi Maria Şarapova

de Covasna Media | 9 vizualizări

Simona Halep a fost destul de norocoasă la tragerea la sorţi de astăzi, pe jumătatea sa de tablou neaflându-se nici Maria Şarapova, nici Serena Williams. Petra Kvitova este, pe hârtie, cel mai redutabil adversar.

În ciuda unui sezon de zgură mai mult decât modest, campioana noastră a rămas pentru moment pe locul 3 WTA, astfel că a fost protejată de confruntări foarte grele până spre fazele finale ale competiţiei de la All England Lawn Tennis&Croquet Club.

Simona Halep a fost repartizată pe aceeaşi jumătate de tablou cu Petra Kvitova şi, teoretic, până în optimi nu ar trebui să întâmpine probleme. Acolo o va aştepta, probabil, una dintre revelaţiile acestui sezon, Timea Bacsinszky (sau Lisicki, posesoarea celui mai puternic serviciu din circuit), pentru ca într-un eventual sfert de finală să dea piept, posibil, cu daneza Caroline Wozniacki (5 WTA).

Mai jos am extras eventualele adversare ale Simonei Halep la Wimbledon, turneu unde are de apărat semifinala din 2014 (pierdută în faţa lui Eugenie Bouchard). De notat că până într-o eventuală finală, sportiva din Constanţa ar trebui să nu întâlnească vreo adversară care să o conducă în duelurile directe, un avantaj de multe ori important din punct de vedere al jocului psihologic.

Programul Simonei la Wimbledon 2015

Turul 1: Cepelova (Slovacia) - 1-0 scorul întâlnirilor directe

Turul 2: Monica Niculescu (România) - 2-0 în disputele directe

Turul 3: Kristyna Pliskova (Cehia) - nu s-au întâlnit niciodată (Kristyna este sora mult mai cunoscutei Karolina)

Optimi: Timea Bacsinszky (Elveţia) - 2-0 scorul întâlnirilor directe - sau Sabine Lisicki (Germania) - 3-1 scorul întâlnirilor directe

Sferturi: Wozniacki (Danemarca) - 2-2 scorul partidelor directe sau Kerber (Germania) - 2-0 în disputele una împotriva celeilalte

Semifinale: Petra Kvitova (Cehia) - 2-0 în head2head - sau Makarova (Rusia) - 2-1 scorul partidelor directe

Finală: Serena Williams (SUA) - 1-5 la head2head

Iată tabloul complet al optimilor, dacă favoritele îşi vor respecta statutul de cap de serie:

Serena Williams - Venus Williams

Carla Suarez Navarro - Ana Ivanovic

Maria Şarapova - Andrea Petkovic

Karolina Pliskova -Lucie Safarova

Caroline Wozniacki -Angelique Kerber

Timea Bacsinszky - Simona Halep

Ecaterina Makarova - Eugenie Bouchard

Aga Radwanska - Petra Kvitova

Distribuie articolul:  
|

Anunțuri

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.