SPORT 26 august 2019

Faza dificilă pentru Mihai Iliescu

de Covasna Media | 1320 vizualizări

În minutul 36 al meciului de la Giurgiu s-a petrecut cea mai controversată fază, cea descrisă parțial și în cronica alăturată. Asistentul craiovean Mihai Iliescu se poate apăra sugerând că mingea ar fi fost atinsă de unul dintre fundașii Clinceniului, pe traiectoria dintre pasa lui Flores și Barisic. În acest caz, dacă Patriche sau Pîrvulescu au intervenit, se poate considera că este minge pasată de la adversar, iar în acest caz poziția de ofsaid dispare. Altfel, ofsaidul este evident la Barisic și trebuia semnalizat. Reluările TV nu sunt extrem de clare în acest sens, așa că nu se poate afirma cu exactitate că mingea a fost atinsă de vreun apărător. Oricum, la faze de acest gen, arbitrii asistenți au instrucțiuni clare, de a favoriza atacul, lucru care s-a întâmplat și la Giurgiu.

Cavalcada din minutul 36 a continuat pentru Mihai Iliescu, această fază intrând în categoria celor de care se feresc toți arbitrii. În fracțiuni de secundă, au avut loc, consecutiv, mai multe evenimente în preajma porții gazdelor. Mingea a revenit din bară și a fost respinsă de Șut, mijlocașul gazdelor, spre propria poartă, fiind scoasă de pe linia porții de un alt fundaș. Deci Iliescu a avut iarăși o judecată dificilă, dacă mingea a depășit sau nu linia porții. Golul nu a fost validat (nici n-a fost), iar mingea a ajuns la Buziuc, la vreo patru-cinci metri de poartă. Acesta a încercat să degajeze, dar și-a trimis mingea în corp, iar de acolo a sărit la Karanovic, a cărui poziție trebuia din nou judecată, dacă este ofsaid sau nu, în condițiile în care portarul se pierduse prin careu. Iliescu a interpretat faza corect, lăsând jocul să curgă, pentru golul cu câlcâiul semnat de Karanovic. 

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, grecul Kyors Vassaras, a fost la meci și a rămas cu arbitrii două ore în cabină, pentru a vedea mai multe reluări ale fazei cu pricina. O decizie se va lua la ședința de analiză, iar dacă se va constata că Mihai Iliescu a greșit, atunci este o viciere de rezultat. 

Pe de altă parte, indecizia centralului Coza la faza eliminării din două galbene a lui Achim, de la Academica, poate fi pusă pe seama stării în care se afla fluierașul. Acesta s-a simțit rău la pauză, din cauza căldurii, acuzând stări de vomă în vestiar. El, se presupune, nu s-a mai putut concentra suficient. Până la urmă, decizia finală a fost cea corectă.

Cristian Frisk

Sursă foto: Facebook/ Sepsi OSK

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.