SPORT 24 iulie 2017

Dosarele pentru președinția AJF Covasna se pot depune până la 28 iulie

de Covasna Media | 1258 vizualizări

Asociația Județeană de Fotbal Covasna organizează Adunarea Generală Ordinară pe anul 2017, în conformitate cu articolul 26, punctul 2, din Statutul instituției amintite. Adunarea Generală Ordinară va avea loc în data de 12 august 2017, în Sala de Conferințe a Școlii „Varadi Jozsef” din Sf. Gheorghe, situată lângă Stadionul Municipal.

În cadrul acestei ședințe, un important punct pe ordinea de zi îl reprezintă alegerea organelor de conducere ale AJF Covasna. Astfel, vor fi aleși, în plenul ședinței, președintele, vicepreședintele, membrii comitetului executiv și trezorierul AJF Covasna.

Dosarele de candidatură, pentru funcțiile scoase la concurs, se mai pot depune până cel târziu în data de 28 iulie 2017, la secretariatul AJF Covasna. Ora limită afectată acțiunii de depunere a documentației solicitate, este 10.00.

Asociația Județeană de Fotbal Covasna reprezintă singurul for abilitat să organizeze competiții oficiale, la fotbal, seniori, juniori și copii, pe raza teritorială a județului Covasna. AJF Covasna este afiliată și colaborează cu Federația Română de Fotbal. În prezent, președintele AJF Covasna este fostul arbitru de primă ligă, Iosif Olah.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.