SPORT 8 august 2023

Doar o remiză cu Oțelul Galați

de Marius Raczek | 870 vizualizări

Deși pornea ca favorită în partida cu nou-promovata Oțelul Galați, Sepsi OSK nu a reușit decât o remiză, scor 1-1, după o partidă în care, însă, oricare dintre cele două echipe și-ar fi putut apropria victoria.

Jocul a început cum nu se putea mai rău pentru Sepsi OSK. Încă din minutul 5 oaspeții au deschis scorul. Bodișteanu i-a furat balonul lui Ninaj, apoi Pop, cu un șut din careul mare, l-a învins pe Niczuly. Același Pop a trimis trei minute mai târziu periculos din lovitură liberă, de această dată, însă, Niczuly a respins. Prima ocazie pentru elevii lui Liviu Ciobotariu a venit în minutul 26, când Rondon a reluat pe lângă poarta lui Stoian. Până la pauză Oțelul a mai avut două oportunități, prin Pop și Gaitan, iar Sepsi OSK prin Rondon, care nu a nimerit poarta gălățenilor. 

După reluare, prima ocazie de poartă au avut-o covăsnenii, dar Stoian a scos de sub bară reluarea cu capul a lui Ninaj, în urma unui corner. În replică, Gaitan s-a arătat periculos în fața porții lui Niczuly. Cu trecerea timpului Sepsi OSK a preluat inițiativa, golul egalizator avea să vină, însă, târziu, în minutul 84, Safranko fructificând o respingere mai puțin reușită a oaspeților. Pe final, Tănasă a dat emoții, șutul său nimerind bara, iar Rodon a trimis cu capul pe lângă poartă.

Astfel, Sepsi OSK a terminat la egalitate, 1-1, partida cu Oțelul Galați și, cu un total de opt puncte, ocupă locul al treilea în clasamentul Superligii, după patru etape disputate.

Superliga, Etapa 4

Sepsi OSK-Oțelul Galați 1-1 (0-1)

Arbitru: Viorel Fueran, Asistenți: Adrian Popescu, Alexandru Filip

Au marcat: Safranko (86’) - Pop (5’)

Cartonașe galbene: Varga (33’), Oteliță (63’), Dumitrescu (72’) - Cisotti (50’), Cîrjan (54’), Tănasă (68’)

Sepsi OSK: Niczuly – Oteliță, Bălașa (Ciobotariu 46’), Ninaj, Dumitrescu – Păun, F. Junior (Alimi 46’), Gheorghe (Ștefănescu 46’) – Varga (Safranko 56’), Rondon, Aganovic (Damașcan 68’). Antrenor: Liviu Ciobotariu. 

Oțelul: Stoian – Zelev, Yabre, Lovric, Panait – Cisotti, Varela (Jardan 79’), Gaitan (Zivulic 57’) – Pop (Neagu 57’), Cîrjan (Fatai 66’), Bodișteanu (Tănasă 65’). Antrenor: Dorinel Munteanu.

Sursa foto: Sepsi OSK/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.