SPORT 10 decembrie 2018

Doar două puncte în cinci partide cu Botoșani

de Covasna Media | 597 vizualizări

FC Botoșani ne-a învins de două ori în meciurile directe disputate în sezonul regulat. Pe 28 iulie 2017, moldovenii și-au impus punctul de vedere, câștigând pe teren propriu cu scorul de 5-1. Golul nostru de onoare a fost semnat de Patrick Petre, în minutul 89, la scorul de 4-0, după care Fülöp Lóránd, originar din Tg. Mureș, a stabilit rezultatul final al meciului.

Apoi, în retur, am jucat la Brașov și am cedat cu 2-0. Laurețiu Buș a deschis scorul, acesta înscriind și în meciul tur de două ori, în poarta noastră. Bordeianu, încununat între timp campion national cu CFR Cluj, a înscris pentru 2-0 în acel meci.

Cu totul altfel au stat lucrurile în play-out, unde, în penultima etapă a turului, am ratat la potou o mare victorie pe Stadionul Municipal din Botoșani. Remiza consemnată la finele timpului regulamentar, 2-2, i-a avut ca marcatori, din tabăra noastră, pe macedonenii Petrovikj și Simonovski, ambii din pasele lui Alex Gorrin. Gazdele au deschis scorul prin Plămadă, egalând în al patrulea minut de prelungiri, când noi deja destupasem șampania victoriei, prin Tincu. La ambele goluri botoșănene, pasator a fost căpitanul Mihai Roman. În ultimul meci al campionatului trecut, pe teren propriu, FC Botoșani ne-a învins cu 1-0 după un penalty transformat de argentinianul Rodriguez.

În turul acestui sezon, la Botoșani, a fost egalitate alba.

Așadar, palmaresul direct dintre FC Botoșani și Sepsi OSK numără cinci partide, trei încheiate cu Victoria moldovenilor și două remize. Golaverajul direct este, evident, favorabil echipei moldave, 10-3.

Meciul cu Botoșani începe la ora 17.30

Partida dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe și FC Botoșani, din Liga I la fotbal, se va disputa pe Stadionul Municipal din Sf. Gheorghe, cu începere de la ora 17.30.

În pofida frigului pătrunzător, gazonul a fost protejat cu o prelată și se așteaptă să fie bun de joc la ora de start.

În tribune sunt așteptați și suporterii, chiar dacă este zi lucrătoare iar ora nu este tocmai favorabilă plecării de la locul de muncă.

Partida poate fi urmărită pe cele trei posturi obișnuite: Look Sport, Telekom Sport și Digi Sport. Pe unde hertziene, meciul poate fi ascultat la Radio Tg. Mureș, transmisiune integrală în limba română și limba maghiară, respectiv Radio România Actualități, transmisiune secvențială.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.