SPORT 1 iulie 2020

Deplasare la Clinceni pentru Sepsi OSK

de Covasna Media | 693 vizualizări

Etapa a 7-a, ultima din turul Play-Out-ului Ligii 1, programează pentru Sepsi OSK o deplasare pe terenul celor de la Academica Clinceni, băieții noștri vizând obținerea celor trei puncte puse în joc în partida care se va disputa astăzi cu începere de ora 17:00.

Așa cum s-a întâmplat și în sezonul regulat, Sepsi OSK continuă și în Play-Out să fie „campioana” remizelor. O victorie, patru rezultate de egalitate și o înfrângere este bilanțul echipei noastre până în acest moment, astfel așa cum declara și Leo Grozavu, Sepsi OSK are nevoie de puncte, pentru a reveni pe poziția secundă în clasamentul Play-Out-ului.

Partida de la Clinceni va aduce față în față echipa din Sfântu Gheorghe, care în ultimele trei partide a marcat 11 goluri, cu echipa care deși a marcat doar câte un gol, tot în ultimele trei dispute, a învins de fiecare dată pentru că defensiva a fost la înălțime, și ne referim, desigur, la Academica Clinceni. Așadar, se anunță o partidă interesantă în care vom vedea dacă trupa lui Ilie Poenaru va reuși să oprească apetitul ofensiv al alb-roșilor.

Academica Clinceni este la primul sezon în Liga 1, astfel că istoricul întâlnirilor cu Sepsi OSK consemnează doar cele două partide din sezonul regulat. În tur, la Clinceni, a fost 1-1, golul echipei noastre avându-l ca autor pe Karanovic, pentru ca în retur elevii lui Leo Grozavu să se impună cu 4-1, reușitele aparținând jucătorilor Ștefănescu - dublă, Fülöp István și Vașvari.

Programul etapei a 7-a din Play-Out:

30.06.2020, ora 20:00, Poli Iași - FC Hermannstadt;

01.06.2020, ora 17:00, Academica Clinceni - Sepsi OSK;

01.06.2020, ora 20:00, FC Voluntari - Chindia Târgoviște;

02.06.2020, ora 20:00, Viitorul Constanța - Dinamo București. 

Marius Raczek 

 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.