Debut în Campionatele Naționale de juniori pentru Sepsi OSK
Echipele de fotbal juniori U19 și U17 ale Sepsi OSK Sf. Gheorghe vor evolua, începând din 11 august, într-o nouă ediție a Campionatelor Naționale rezervate acestor categorii de vârstă.
Formațiile clubului nostru se vor deplasa la Bacău, pentru două meciuri în cuplaj, contra localnicilor de la LPS. Prima partidă, cea a juniorilor mari, începe la ora 16.00 și are o durată de 90 de minute. Juniorii B, U17, joacă de la ora 18.00, meciul având o lungime de 80 de minute.
În seria preliminară se mai află încă patru echipe: AFC Odorheiu Secuiesc, Aerostar Bacău, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc și CSM Bacău. Se va juca în sistem tur-retur, cu 10 etape în componența agendei competiționale a etapei preliminare.
Prima clasată la fiecare categorie de vârstă, se va califica pentru Liga Elitelor, în timp ce restul vor continua în Campionatul Național aferent.
Cristian Frisk