Cupa „Ziua Poliţiei Române“ la handbal
Trecerea anilor a demonstrat că, în judeţul Covasna, sărbătorirea Zilei Poliţiei Române reprezintă un eveniment care implică şi are ecouri în rândul locuitorilor judeţului, prin intermediul activităţilor şi manifestărilor organizate.
În această linie se înscrie şi organizarea competiţiei intitulate Cupa „Ziua Poliţiei Române” la handbal feminin, de către lucrătorii Poliţiei de Proximitate din cadrul Pol. Mun. Tg. Secuiesc, cu sprijinul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi A.S. Dinamo Sf. Gheorghe.
La startul competiţiei s-au aliniat un număr de 3 echipe, formate din elevele Şcolilor Generale din municipiu şi o echipă a Şcolii Generale din comuna Breţcu. În timpul încălzirii, jucătoarele erau cu un ochi la antrenori care le dădeau ultimele îndrumări de ordin tactic, iar cu celălalt ochi la trofeele pregătite pentru câştigători. După fluierul de start a început ploaia de goluri, dar şi ratările spectaculoase, toate acestea susţinute de „gălăgia” galeriilor. Ca în orice competiţie, aceasta i-a scos în evidenţă pe cei mai buni, mai disciplinaţi tactic, demonstrând încă o dată că handbalul este un sport de echipă.
Efortul celor 4 echipe a fost răsplătit cu cupe şi diplome, fiecare componentă primind şi materiale promoţionale constând în brelocuri. Au fost acordate cupe celui mai bun portar precum şi golgheterului competiţiei
Finalul competiţiei a fost unul spectaculos, câştigătoarele dansând tradiţionala „horă a bucuriei”.
Reuşita acestei manifestări reprezintă o încurajare pentru următorul demers al poliţiştilor, şi anume cel de a organiza o competiţie similară adresată elevilor din mediul rural.