SPORT 29 mai 2019

Csaba László, noul antrenor de la Sepsi OSK 

de Iulia Drăghici - Taraș | 1578 vizualizări

Sepsi OSK Sf. Gheorghe l-a prezentat miercuri, într-o conferință de presă, pe noul antrenor al formației, pentru sezonul viitor. Acesta este titratul Csaba László, în vârstă de 54 de ani. Csaba László este născut la Odorheiu Secuiesc, unde a și început fotbalul. A emigrat în 1984 în Germania vestică, unde a rămas la un unchi al său, după ce inițial primise o viză de turist. A jucat la Bayer Uerdingen, apoi în Ungaria la Volan și la BVSC Budapesta.

Cariera de antrenor și-a început-o la Ferencvaros Budapesta, echipă ale cărei meciuri le asculta la radio, în secret, în copilărie. Apoi a fost secundul celebrului Lothar Mattheus, la naționala Ungariei, în 2004-2005, după care la FC Sopron, naționala Ugandei, Hearts of Midlothian, Charleroi, naționala Lituaniei, MTK Budapesta, Dunajska Streda și Dundee United. 

Csaba László a vorbit atât în limba română, cât și în maghiară la conferința de presă. El a fost desemnat cel mai bun antrenor din Ungaria, în 2003-2004, dar și cel mai bun tehnician din Scoția, în sezonul 2008-2009.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.