SPORT 16 februarie 2011

Comunicat de presă Sepsi BC. Clarificări despre buget şi obiective

de Covasna Media | 473 vizualizări

Pentru că urmează dubla confruntare din Cupă cu fetele din Iaşi, în urma căreia SEPSI BC îşi poate îndeplini primul obiectiv: calificarea în Final Four-ul Cupei României, dar şi pentru a clarifica anumite aspecte legate de bugetul din acest sezon, managementul echipei a decis să remită actualul comunicat de presă.

Încă de la sfârşitul lunii august au început pregătirile şi implicit cheltuielile pentru actualul sezon 2010-2011. În cele 6 luni trecute până la data de astăzi, SEPSI BC a reuşit să reziste cu cheltuielile, deşi încasările au fost de 150.000 lei de la Consiliul Local Sfântu Gheorghe, 50.000 lei de la Consiliul Judeţean, numai cei peste 100.000 lei venituri proprii încasate până acum din sponsorizări, parteneriate, abonamente, bilete etc. făcând ca situaţia plăţilor să fie ţinută sub un oarecare control la echipă, dar trebuie să se ştie că restanţe la plăţi există încă şi la jucătoare, dar şi la furnizori. O situaţie greu de evitat în condiţiile în care clubul a primit 200.000 de lei din cei 700.000 promişi, în primele 6 luni din cele 9 luni ale sezonului. Conform înţelegerilor din vara trecută, Consiliul Local Sfântu Gheorghe va achita în cel mai scurt timp, deoarece săptămâna trecută a fost adoptat bugetul municipiului, suma de 200.000 lei, acoperind integral partea sa de cofinanţare pentru acest sezon, de 350.000 lei.

În măsura în care Consiliul Judeţean Covasna va pune la dispoziţia clubului partea sa de cofinanţare, în valoare de 350.000, atunci vom putea duce la bun sfârşit actualul sezon şi mai putem reuşi transferul unei jucătoare extrem de necesare din străinătate, pentru a ne putea îndeplini şi celălalt obiectiv al sezonului, calificarea în play-off-ul campionatului, adică între primele 4 echipe din ţară, acolo unde, meciurile fiind eliminatorii, orice performanţă este posibilă. Nu putem încheia fără să reamintim că, spre comparaţie, în primele două sezoane, atunci când SEPSI BC a obţinut performanţa de a câştiga Cupa României, de a încheia pe locul II în campionat şi de a juca în FIBA Cup, bugetul alocat echipei de cele două instituţii publice finanţatoare a fost de peste 1.200.000 lei/sezon.

Vă aşteptăm miercuri de la ora 19 în Sala Sporturilor Szabo Kati pentru a vedea un recital al fetelor noastre în partida cu Politehnica Iaşi, în ultimul tur de calificare în Final Four-ul Cupei României.

(www.sepsibc.com)

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.