SPORT 23 august 2018

Cantonament pentru fotbaliste la Tărlungeni

de Covasna Media | 931 vizualizări

Fotbalul feminin capătă, pe raza județului Covasna, din ce în ce mai multă amploare. Selecțiile pe care clubul-fanion Sepsi OSK Sf. Gheorghe le efectuează pentru reprezentantele sexului frumos, dar și faptul că pe Stadionul Municipal din Sf. Gheorghe s-a desfășurat în primăvară finala Cupei României varianta feminină, ne fac să credem că județul Covasna are potențial în această direcție.

Din motivele descrise mai sus, ne-am gândit să îi invităm pe toți antrenorii și iubitorii de fotbal care consideră că pot fi utili în perspectiva fotbalului feminin, să parcurgă rândurile de mai jos și, după aceea, să facă o vizită până în comuna Tărlungeni, din județul vecin, Brașov.  

În perioada 18-27 august, la Tărlungeni, are loc un stagiu de pregătire dedicat reprezentativelor de junioare ale României, anunță Federația Română de Fotbal.

Selecționatele U15, U17 și U19  se antrenează sub supravegherea celor trei antrenori ai loturilor, Irina Giurgiu, Alina Mardare și Florin Bugar. De asemenea, este prezent și selecționerul primei reprezentative, Mirel Albon.

Principalul scop al acestui cantonament este de a pregăti meciurile din cadrul calificărilor care vor avea loc în această toamnă pentru reprezentativele U17 și U19.

Lot U15, coordonat de Irina Giurgiu:

Portari: Miruna Nicolae (ACS Dream Team București), Ioana Grigoraș (CSM Pașcani)

Fundași: Cristina Botojel (”U” Olimpia Cluj), Gabriela Rizea (Universitatea Alexandria), Florentina Istrate (CSS Târgoviște), Simona Sigheartău, Maria Baciu (ambele ”U” Olimpia Cluj), Daniela Preda (Fair Play București)

Mijlocași: Aranka Orbán, Gyöngyi Tóth (ambele Vasas Femina), Anda Jivan (CFR Timișoara), Diana Rădoi (CSS Târgoviște), Clara Roșu (ACS Dream Team București), Diandra Jean (”U” Olimpia Cluj), Andreea Pânzariu (”U” Olimpia Cluj), Daiana Oneț (Independența Baia Mare)

Atacanți: Adina Borodi, Florentina Iancu (ambele ”U” Olimpia Cluj), Iustina Lupu (Navobi Iași), Izabela Vintilă (Selena Constanța)

Lot U17, coordonat de Alina Mardare:

Portari: Katia Ghioc (AS Roma), Barbara Sándor (Vasas Femina), Sara Câmpean (”U” Olimpia Cluj)

Fundași: Adela Iosif (”U” Olimpia Cluj), Marinela Cotos (Independența Baia Mare), Krisztina Benő (Vasas Femina), Daria Răileanu (”U” Olimpia Cluj), Adelina Rusu (”U” Olimpia Cluj), Brigitta Szász (Vasas Femina), Edvina Ciontoș (”U” Olimpia Cluj), Gabriela Țițu (”U” Olimpia Cluj), Melisa Buleandră (CSS Târgoviște)

Mijlocași: Bianca Ienovan (CFR Timișoara), Claudia Pană (Universitatea Alexandria), Roberta Dimulescu (Real Craiova), Ioana Bălăceanu (”U” Olimpia Cluj), Cristina Tudorache (Universitatea Alexandria), Mădălina Tărar (Quatro Cubo

Atacanți: Viktoria Balázs, Rita Mitri (ambele Vasas Femina)

Lot U19, coordonat de Florin Bugar:

Portari: Szidonia Salamon (Independența Baia Mare), Mădălina Grecu (Selena Constanța)

Fundași: Daniela Mateș (Heniu Prundu Bârgăului), Raluca Borodi (”U” Olimpia Cluj), Otilia Durlă (Universitatea Alexandria), Elena Ruvilă (Banat Girls Reșița), Iulia Zamfir (ACS Heniu Prundu Bârgăului, Sabina Scurtu (CFR Timișoara)

Mijlocași: Oana Negrea (”U” Olimpia Cluj), Mădălina Boroș (ACS Ladies Târgu Mureș), Ana-Maria Vlădulescu (Vasas Femina), Denisa Burdan (Banat Girls Reșița), Mădălina Marinescu (Vasas Femina), Genoveva Roșie (Real Craiova), Mihaela Purcil (ACS Heniu Prundu Bârgăului), Andreea Dan (Union City Premier – Warrios USA)

Atacanți: Carmen Marcu (Universitatea Galați), Flaviana Negrea (”U” Olimpia Cluj), Cosmina Roșu (CSS Nicu Gane Fălticeni)

În toamnă încep meciurile oficiale

Reprezentativele feminine U17 și U19 vor disputa în această toamnă meciurile preliminare pentru accederea la turneele europene de anul viitor.

La categoria Under 19, România va face parte din Grupa 11, alături de Portugalia, Italia și Bulgaria. Primele două echipe clasate în grupele de calificări și cele mai bune două formații care vor ocupa locul trei se vor alătura țărilor direct calificate, Spania și Franța, la Turul de Elită. La Campionatul European, care va fi găzduit de Scoția se vor califica șapte echipe, alături de țara gazdă.

La categoria de vârstă Under 17, România a fost distribuită în Grupa 3, alături de Italia, Finlanda și Muntenegru. Turneul final se va desfășura în Bulgaria în vara anului 2019.

Primele două clasate în grupele de calificări și cele mai bune două echipe care vor ocupa locul trei se vor alătura celor două formații calificate direct la Turul de Elită, Spania și Germania. Tragerea la sorți pentru Turul de Elită va avea loc pe 23 noiembrie 2018, urmând ca partidele să se dispute în primăvara lui 2019. La finalul Turului de Elită, șapte echipe se vor califica la Campionatul European, cărora li se va alătura țara gazdă, Bulgaria.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.