SPORT 26 septembrie 2019

Campionatul European U19 va avea loc în România

de Covasna Media | 1165 vizualizări

Federația Română de Fotbal a obținut organizarea Campionatului European de juniori de peste 2 ani, decizia finală a Comitetului Executiv UEFA fiind anunțată ieri, 24 septembrie 2019.

Turneul final Euro U19 din 2021 va fi găzduit de România în luna iulie și va reuni 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide.

Reprezentativa tricoloră U19 va fi calificată direct, din postura de gazdă.

Iată cele 4 stadioane din București, Ploiești și Voluntari care au fost nominalizate de FRF în dosarul câștigător de candidatură! UEFA va confirma arenele în urma vizitei de lucru pe care o vor face reprezentanții forului continental până la finele acestui an.

  • Stadionul “Ilie Oană” – Ploiești (15.073 locuri)
  • Stadionul “Giulești” – București (14.047 locuri)
  • Stadionul “Arcul de Triumf” – București (8.155 locuri)
  • Stadionul “Anghel Iordănescu” – Voluntari (4.518 locuri).

Dosarul FRF a fost selectat câștigător la categoria competițiilor de juniori la care s-a aplicat, Euro U19 din 2022 urmând a fi găzduit de Slovacia, iar Euro U17 de către Cipru (ediția 2021) și Israel (ediția 2022). Lista celorlalte federații care și-au manifestat intenția de a găzdui turnee finale de juniori și junioare: Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Norvegia, Portuglia, Rusia, Albania, Spania și Andorra (candidatură comună).

La Euro U19 au jucat de-a lungul anilor fotbaliști precum Paul Scholes, Gary Neville, Thierry Henry, David Trezeguet, Gianluigi Buffon, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Kylian Mbappe, Sergio Ramos sau Gerard Pique. Astfel, în 2021, vom putea urmări în România starurile mondiale în formare!

Competiția UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 și a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu și în 2011.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.