SPORT Acum 1 ora, 39 minute

Attila Hadnagy a primit prima suspendare din cariera de oficial

de Ștefania Găvăneci | 141 vizualizări

Directorul general al clubului Sepsi OSK, Attila Hadnagy, a fost sancționat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal în urma evenimentelor de la meciul cu FC Bihor 2-2, din 7 martie. Decizia vine după un final de partidă tensionat, în care deciziile de arbitraj au provocat nemulțumiri aprinse în tabăra covăsneană.

Incidentul a pornit de la un penalty acordat în prelungirile jocului de arbitrul George Găman, fază care a stabilit scorul final și a stârnit furia oficialilor de la Sfântu Gheorghe. Hadnagy a protestat vehement față de această decizie și a considerat că rezultatul a fost influențat direct de eroarea de arbitraj, se arată pe gsp.ro.

Potrivit hotărârii luate în ședința din 23 martie, oficialul echipei Sepsi OSK nu va putea fi alături de jucători în următoarele două etape.

„În temeiul art. 65/a din RD, se sancționează directorul general Attila Hadnagy, cu suspendare pentru 2 (două) jocuri și i se aplică o penalitate sportivă de 3.400 lei”, se arată în decizia publicată pe site-ul oficial al FRF în urma ședinței din 23 martie. 

Pentru fostul atacant al lui Sepsi, această sancțiune reprezintă o premieră de când a trecut la costum. Deși recunoaște că tonul său a fost unul ridicat, acesta subliniază că intensitatea meciurilor se simte diferit din afara terenului.

„Este prima mea suspendare ca director general al lui Sepsi OSK. L-am întrebat pe arbitru de ce a dat acel penalty din prelungiri, e adevărat, pe un ton ridicat. Am fost suspendat și amendat, dar și arbitrul trebuie suspendat! Este vorba de viciere de rezultat!

Ca fotbalist, am avut două eliminări, ambele după două cartonașe galbene. Ca oficial, trăirile sunt mai intense, este mult mai greu în tribună. Totul are un început”, a spus Hadnagy Attila, directorul sportiv al Sepsi OSK, pentru Liga2.ro.

Sepsi OSK trebuie să treacă repede peste acest episod, deoarece calendarul competițional nu oferă prea mult timp de pauză. Următorul meci este programat pe 4 aprilie, când echipa va întâlni Corvinul Hunedoara, pe Stadionul Corvinul 1921. 

Sursa foto: Attila Hadnagy/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.