SPORT 9 mai 2010

Arădencele ne-au învins, după ce au băgat-o pe Vass Ildiko în spital

de Covasna Media | 688 vizualizări

Început slab pentru fetele de la SEPSI BC în meciul de la Arad cu ICIM, în a doua partidă a semifinalei campionatului naţional. Echipa gazdă s-a distanţat la 8-0, diferenţă pe care mărit-o simţitor spre 20 de puncte până la sfârşitul primei reprizei, totul pe fondul unei apărări slab organizate a fetelor noastre, a ratărilor Alesasandrei Santos de sub panou, dar şi a unui arbitraj care a lăsat de dorit. Bine strunite la pauză de antrenorul Veres Attila, fetele noastre au intrat mult mai hotărâte în partea a doua a jocului şi au început să se apropie pas cu pas de arădence.

Echilibrul părea restabilit, jocul curgea în favoarea noastră, ne apropiam simţitor de a egala când s-a produs lovitura de teatru a partidei în sfertul al treilea: Vass Ildiko a fost lovită puternic cu cotul în zona abdomenului de către americanca Graham, fără ca mingea să se afle în zonă! Fault evident, fără balon, de eliminare directă, dar arbitrii nici măcar nu se sinchisesc să oprească jocul! Înregistrarea demonstrează cum uluit de doborârea liderului echipei noastre, antrenorul Veres Attila intră în teren pentru a vedea cum se simte aceasta, iar arbitrul, în loc să se sesizeze de greşeala făcută cum că nu a oprit meciul pentru fault grosolan, îl atenţionează tot pe antrenorul nostru şi chiar îl elimină de pe banca tehnică.

3 minute a rezistat pe bancă Vass Ildiko, până când a şoptit “mi-e rău… vreau la spital” şi a ajuns în câteva minute la Urgenţă, unde medicii i-au pus imediat perfuzii şi i-au făcut o serie de analize amănunţite.

După câteva minute de degringoladă, echipa noastră pare mai motivată decât oricând să întoarcă rezultatul partidei, Flori Diaconu şi Irina Borş înscriu constant de la 3 punte, Bianca Vescan şi Alessandra Santos sunt mai exacte atât la finalizare, cât şi la recuperări, Kristen Rasmussen “trage” până la maxim de ea şi de genunchii ei afectaţi, ne apropiem pe final la numai 4 puncte, dar efortul atât fizic, cât şi psihic este uriaş şi meciul se încheie cu victoria in extremis a celor din Arad, 93-88. O victorie nemeritată, obţinută greu şi la mică distanţă, fără antrenor până la sfârşit pe banca noastră şi pe fondul unei accidentării absurde, fără balon, a lui Vass Ildiko.

Închei cu un gust foarte amar lăsat de durităţile nejustificate comise de formaţia din Arad, condusă de pe margine tocmai de fostul nostru antrenor Stacey Nolan, a cărei declaraţie de săptămâna trecută abia acum capătă consitenţă: “vreau să demolez tot ce-am construit la Sfântu-Gheorghe”.

Mădălin Guruianu

Manager PR SEPSI BC

Teme articol: baschet Sepsi BC ICIM Arad
Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.