SPORT 5 septembrie 2017

Analiza primei părţi a campionatului Ligii I

de Covasna Media | 2464 vizualizări

O succintă analiză a prestaţiei Sepsi OSK Sf. Gheorghe, după prima parte a campionatului, se impune, mai ales că am avut şi o minivacanţă pentru meciurile echipei naţionale de fotbal a României, în preliminariile de calificare la Campionatul Mondial din Rusia 2018.

Cu toţii am văzut că şocul debutului în Liga I a fost unul puternic pentru majoritatea jucătorilor. Se pot trage anumite concluzii preliminare, însă important este că echipa s-a mobilizat la primele două meciuri pe teren propriu, obţinând 6 puncte importante (2–1 cu Juventus Bucureşti şi 1–0 cu Viitorul Constanţa). Este drept că jocul prestat în deplasări a fost, în multe momente, unul modest, fără un grad prea ridicat de spectaculozitate.

S-a observat însă că echipa a crescut de la meci la meci, grupul s-a omogenizat, iar sarcinile tactice au fost respectate din ce în ce mai bine.

Deocamdată, este clar că ne trebuie un atac mai percutant, ajutat de o linie de mijloc laborioasă, iar apărarea trebuie consolidată. Avem o pereche de portari talentaţi, un antrenor tânăr şi entuziast, însă este nevoie de multă muncă şi răbdare, pentru a construi o echipă competitivă.

Această minivacanţă, venită chiar după eclatantul succes de la Iaşi, ar putea fi restartul necesar pentru ca Sepsi OSK să devină o echipă şi mai combativă, care să obţină punctele de pe teren propriu şi să pună probleme în deplasări.

Perioada de repaus a fost binevenită şi pentru infirmeria clubului, jucătorii accidentaţi s-au refăcut, iar odihna binemeritată a făcut ca forţele să se reîmprospăteze.

Mult succes mai departe!

Cristian Frisk

 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.