SPORT 26 octombrie 2018

A.C.S. Ciprian participă la competiția internațională de înot din Italia

de Covasna Media | 751 vizualizări

A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe va lua startul, în perioada 27-28 octombrie 2018, la concursul de înot XVIII International Meeting Memorial „G. Manoni“, ce va avea loc în localitatea Fabriano, provincia Ancona din Italia. La acest concurs vor lua startul înotători din 6 ţări: Elveția, Finlanda, România, Republica Cehă, San Marino și Italia.

A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe va participa cu doi  sportivi, la feminin Artene Maria Raluca - dublă campioană națională la juniori în acest an, în probele 50m și 100m spate și la masculin Barabás András recent întors cu un loc II din Oslo/Norvegia, ambii în vârsta de 15 ani.

„Performanțele obținute i-au calificat la această competiție de anvergură. Chiar dacă nivelul competitorilor/competiției este ridicat, sunt sigur că aceștia vor demonstra și în același timp vor excela şi la acest concurs, confirmându-și încă o dată valoarea și pe plan internaţional. Pe această cale doresc să mulțumesc pentru sprijinul acordat companiei Bertis“, a declarat antrenorul senior Ciprian Grosu.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.