SPORT 5 iulie 2021

A XI-a ediție a Cupei Sprint, o reușită!

de Covasna Media | 1227 vizualizări

Asociaţia Club Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe a organizat joi, 1 iulie, a XI-a ediție a Cupei SPRINT în bazinul olimpic de 50 metri al bazei sportive Sepsi Rekreativ din Sfântu Gheorghe.

Chiar în ziua redeschiderii bazei sportive după perioada pandemiei, aproximativ 200 de sportivi, care au reprezentat 15 cluburi de înot din țară, respectiv București, Brașov, Bacău, Câmpina, Iași, Pitești, Moinești, Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe, s-au bucurat împreună de o zi de competiție cu soare, muzică și probe de înot pentru copii de la 6 ani până la seniori de 24 ani.

Această competiție a avut o prezență anuală constantă în calendarul competițional sportiv din țară, reușind să adune cu fiecare ediție tot mai mulți participanți iubitori de înot din toate colțurile țării, de la copii la juniori și seniori, inclusiv foști sportivi de performanță, acum doar amatori, care profită de acest eveniment și revin cu dor să își măsoare nivelul de performanță alături de ceilalți înotători. Atmosfera și energia acestui concurs oferă o experiență minunată tuturor participanților, dorind ca pe lângă rezultatele și medaliile cucerite, fiecare să rămână cu amintiri frumoase ale acestei competiții, iar locația deosebită și facilitățile complexului sportiv Sepsi Rekreativ ajută mult în acest sens.

Anul acesta, ca și în anii trecuți, competiția a avut printre participanți și persoane cu dizabilități de la Special Olympics România, pentru care acest eveniment este unul mult așteptat an de an, fiind pasionați de înot și dornici de a fi integrați și premiați alături de restul sportivilor, în cadrul unor competiții de înot recurente. 

„Suntem mândri, deoarece anul acesta am reușit să organizăm poate cea mai frumoasă ediție a acestui concurs! Consider că a fost un eveniment care a reușit să ajungă în sufletul participanților, mai ales că a motivat chiar și unii antrenori să ia startul cu emoții la probele open! Organizarea acestei ediții este cumva o provocare an de an... și nu ar fi fost posibilă fără sprijinul oferit de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Sepsi Rekreativ, FRNPM, DJST Covasna și sponsorii noștri: Bertis, Aqua Carpatica, Biborțeni, Depo, Lucifer, Redis, Choco Pack și American Pizza, cărora pe această cale doresc să le mulțumesc”, a afirmat antrenorul Ciprian Grosu.

Cei mai buni sportivi la feminin și masculin ai acestei ediții au fost premiați cu CUPA Sprint după următorul clasament:

Feminin, clasament open:

Locul I - Maticiuc Alexandra, de la C.S.M. Corona Brașov - proba 50 metri bras cu timpul 34”45 - 622 pct. FINA 

Locul II – Erőss Nora de la C.S.M. Miercurea Ciuc - proba 50 metri bras cu timpul 35”47 -569 pct. FINA

Locul III – Stefura Ingrid, de la C.S. Nautica Bacău - proba 50 m liber cu timpul 28”97 - 545 pct. FINA

Masculin, clasament open:

Locul I - Barabás András, de la A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe - proba 50 metri bras cu timpul 30”97 - 588 pct. FINA 

Locul II - Mihaly Zsolt Hunor de la A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe - proba 50 metri future cu timpul 27”32 - 542 pct. FINA

Locul III – Fasie Mario, de la Club Sportiv C.S. Luna Brașov - proba 50 m spate cu timpul 29”62 - 532 pct. FINA

Categoria 9 ani și mai mici:

Feminin: Cozorici Ilinca, de la C.S. TriSport Iași – proba 50 metri spate cu timpul 44”00 - 231 pct. FINA

Masculin: Mereuţă Andreas, de la C.S. Nautica Bacău – proba 50 metri liber cu timpul 35”00 -213 pct. FINA

În clasamentul cluburilor, după punctajul FINA cumulat de fiecare participant, s-au remarcat:

Locul I – C.S. Nautica Bacău – 27,415 pct. FINA

Locul II – C.S.M. Corona Brașov – 25,762 pct. FINA

Locul III – A.C.S. Hyperion Brașov – 21,640 pct. FINA

Rezultatele sportivilor de la Clubul Ciprian Sfântu Gheorghe au fost următoarele:

Barabás András – locul I în proba 50 metri liber, bras și fluture; locul III in proba 50 metri spate

Mihaly Zsolt Hunor – locul II în proba 50 metri liber, spate și fluture

Cozma Roberta Alexandra – locul II în proba 50 metri spate și locurile III în probele 50 metri liber, bras și fluture

Ghican Teodora Claudia – locul IV în proba 50 metri bras

Suciu Bogdan Adrian – locul IV în proba 50 metri fluture

Becze Zeteny Benedek – locul V în proba 50 metri liber și locurile VI în probele 50 metri bras și spate

Gáll Tamara – locul IX în proba 50 metri fluture

Tóth Attila – locul IX în proba 50 metri liber, spate și bras

(Sursa: comunicat de presă)

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.