A doua înfrângere pentru Sepsi-SIC în LNBF
Programată în etapa a 13-a din Liga Națională la Baschet Feminin, partida dintre FCC Baschet UAV Arad și Sepsi-SIC s-a încheiat cu o nouă înfrângere a trupei conduse de Zoran Mikes, a doua în acest sezon al competiției.
Partida de la Arad se anunța dificilă, gazdele ocupând locul al treilea în clasament. Totuși, Sepsi-SIC a avut o evoluție palidă, până la pauză trupa condusă de Zoran Mikes reușind să marcheze doar 15 puncte (!). FCC Baschet UAV Arad și-a adjudecat trei din cele patru sferturi, Sepsi-SIC doar pe ultimul, prea puțin pentru a putea spera la un rezultat pozitiv. FCC Baschet UAV Arad s-a impus cu rezultatul de 63-47 (13-7, 23-8, 16-9, 11-23). Principalele marcatoare au fost: Pasic (14 puncte), Jankovic (11 puncte) și Green (7 puncte).
Sepsi-SIC a rămas pe poziția secundă, iar etapa următoare, programată pe 29 februarie, va avea parte de un nou derby, revanșa cu liderul CSM CSU Constanța.
Sursa foto: Sepsi-SIC/Facebook