Ördög Zoltán, rezultat remarcabil la Campionatul Mondial de Motocros pentru Juniori
Campionatul Mondial de Motocros pentru Juniori s-a disputat weekendul trecut pe circuitul TCS Racing Park, în Gorgota, județul Prahova. România a fost pentru prima dată gazda și organizatoarea acestui eveniment, iar în manșa finală au ajuns doi sportivi din țară. Unul dintre ei este Ördög Zoltán, campionul de 16 ani din Ojdula.
La concursul organizat de clubul Top Cross TCS Racing Team Otopeni s-au înscris peste 250 de sportivi din 38 de țări, cei mai buni motocrosiști juniori din întreaga lume, notează frm.ro. Doi români au ajuns în manșele finale și au reușit astfel calificări istorice pentru țară. Este vorba despre Daniel Marian, la clasa JMX65, și de covăsneanul Ördög Zoltán, la clasa JMX125. Campionul din Ojdula s-a clasat pe locul 30.
„Suntem mulțumiți cu toții de el. Cred că toată lumea din lumea motocrosului românesc este mândră de el și s-a bucurat, pentru că vorbim despre un nivel foarte ridicat, de Campionat Mondial, la care au participat 250 de sportivi din 38 de țări, la cele trei clase – 65, 85, 125. Au venit sportivi inclusiv din America, Australia și Anglia. (...) Sâmbătă a fost cea mai grea zi din tot weekendul, pentru că n-a fost ușoară calificarea, având în vedere că au luat startul 40 cei mai buni sportivi din lume”, ne-a spus tatăl sportivului, Ördög István.
Succesul covăsneanului i se datorează și echipei din care face parte, spune tatăl lui.
„Este o mândrie că am putut să participăm și să ajungem la acest nivel, datorită echipei din care face parte Zoltán, Top Cross TCS Racing Team. Echipa a pus umărul și a contribuit cu niște oameni deosebiți din lumea motorsportului, astfel încât să se realizeze această etapă în România. Putem spune că a fost un concurs unic. Nu s-a mai întâmplat în țara noastră să avem un eveniment de această anvergură. Suntem mândri de echipa din care facem parte, ne-a ajutat enorm în acest al șaselea sezon de când suntem cu ei și datorită lor am putut să realizăm aceste performanțe ale lui Zoli chiar de la începutul carierei sale”, ne-a mai spus Ördög István.
Zoltán va împlini în octombrie 17 ani și va trece la o clasă mai mare, MX2, unde se concurează cu motociclete de 250 cmc, spune Ördög István. Sportivul va avea cinci sezoane pline la această categorie, până la 22 de ani inclusiv. Zoltán s-a apucat de acest sport încă de la vârsta de patru ani. Anul trecut, el a obținut premiul Sportivul Anului 2022 la motocros.
Campionatul Mondial de Motocros pentru Juniori este cel mai important eveniment de motocros pentru tineret din lume, a fost inaugurat în 2004 și este principala punte de acces în Campionatul Mondial de Motocros (FIM MXGP), notează site-ul mxjunior.ro.
Cursele sunt împărțite pe trei clase 65 cmc, 85 cmc și 125 cmc, conform aceleiași surse. Cele mai recente ediții ale Campionatului Mondial de Motocros pentru Juniori au fost găzduite de Australia, Italia, Grecia și Finlanda, iar acum, pentru prima dată în istorie, România și TCS Racing Park au fost gazda celui mai important eveniment de motocros pentru tineret.