4 motive să treci pe la Hard Enduro Covasna în weekend, chiar dacă nu ești motociclist
De vineri până duminică, între 7 și 9 august, stațiunea Covasna găzduiește a doua ediție de Hard Enduro, o competiție care anul acesta a intrat oficial în Campionatul Național. Chiar dacă nu urmărești de obicei sporturile cu motor, evenimentul aduce destulă mișcare în oraș încât să merite o plimbare.
Iată 4 motive pentru care merită să fii spectator în acest weekend:
1. Show în centrul orașului vineri după-amiază
Nu trebuie să mergi prin noroi sau să urci pe munte ca să simți adrenalina. Vineri după-amiază, centrul orașului Covasna devine o arenă în aer liber. Organizatorii aduc pe asfalte obstacole spectaculoase: bușteni uriași, piramide din anvelope de utilaje, rampe din lemn și secțiuni tehnice care pun la încercare echilibrul riderilor.
Toată acțiunea debutează vineri, la ora 13:30, când motocicletele pornesc într-o paradă pe străzile orașului. De la 14:30 începe seria de calificări contra cronometru, iar la ora 19:00 se dă startul în finalelor prologului.
2. Se poate decide titlul național la noi acasă
Cursa din stațiunea Covasna nu este o simplă demonstrație locală, ci etapa a șasea, adică penultima din tot calendarul național de Hard Enduro. Din punct de vedere matematic, punctele câștigate pe traseul nostru pot decide campionul României din acest an înainte de runda finală.
La clasa PRO se înfruntă Józsa Norbert Levente, un sportiv care a dominat campionatul național în ultimul deceniu și are zece titluri consecutive în palmares, și Ott Kornél, principalul său rival din Ungaria. O singură greșeală pe traseu poate schimba complet clasamentul general.
3. Peste 100 de concurenți din 8 țări
Lista de start adună peste 100 de concurenți din România, Republica Moldova, Ungaria, Germania, Irlanda, Cehia, Slovacia și Polonia. Orașul primește astfel un aer internațional pe durata celor trei zile.
Diversitatea este mare și în privința categoriilor: de la clasa Profi și Expert, până la Hobby, Veterani, categoria „Golden Boys” și competiția feminină (clasa Girls). În plus, la start se alătură și veterani ai competițiilor mondiale de profil, cum este cehul Zdeněk Cyprián (fost câștigător la Red Bull Romaniacs).
4. Un proiect crescut de oameni din comunitate
Cel mai frumos aspect al competiției este povestea din spatele ei. Hard Enduro Covasna a pornit anul trecut din visul câtorva tineri din oraș, pasionați de motociclete și reuniți în clubul CS Apres Snow Racing Team. Oameni care au participat la curse în toată țara au vrut să arate că și Covasna poate găzdui un eveniment la standarde înalte.
„Anul trecut am pornit cu dorința de a demonstra că și la Covasna poate fi construit un eveniment de hard enduro la standarde înalte. În 2026 intrăm în Campionatul Național, dar păstrăm aceeași energie: o competiție făcută de rideri, pentru rideri, împreună cu întreaga comunitate”, transmit reprezentanții Apres Snow Racing Team.
Program complet Hard Enduro Covasna:
Vineri, 7 august – Prolog urban
13:30–13:45 – Deplasare în coloană organizată către prolog și paradă prin oraș
14:30 – Startul calificărilor
19:00 – Startul finalelor prologului
20:15 – Afișarea rezultatelor
20:30 – Festivitatea de premiere a prologului
21:00 – Revenirea în coloană organizată către paddock
Sâmbătă, 8 august – Peste 75 km de off-road
10:00 – Startul cursei
16:00 – Barieră de timp în Tankpoint
18:00 – Închiderea cursei
21:00 – Afișarea rezultatelor zilei
Duminică, 9 august – Peste 65 km de off-road
10:00 – Startul cursei
14:00 – Barieră de timp în Tankpoint
16:00 – Închiderea cursei
17:00 – Festivitatea finală de premiere în zona paddock-ului
Competiția este organizată de Clubul Sportiv Apres Snow Racing Team sub egida Federației Române de Motociclism, având parte de sprijinul Primăriei și Consiliului Local al orașului Covasna.
Citește și interviul cu Cezar Șulea, unul dintre organizatorii Hard Enduro Covasna.
Sursa foto: Hard Enduro Covasna/Facebook