4 jucători din Sfântu Gheorghe sunt în Campionatul Naţional de Bowling
Sezonul 2010-2011 a adus prima echipă din Ardeal în competiţia naţională de bowling, până acum lupta dându-se între echipe din Bucureşti şi Constanţa, centre recunoscute atât pentru amenajările de excepţie, dar şi pentru jucătorii de clasă pe care îi deţin.
Combinând jucători talentaţi din Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc, Clubul Sportiv de Bowling din Miercurea Ciuc a făcut pasul cel mare şi s-a înscris atât la Federaţia Română de Popice şi Bowling, cât şi în Campionatul Naţional, divizia secundă, cu obiectivul clar de a promova rapid în prima ligă valorică din ţară.
Bartok Zoltan, Gabor Csaba, Vass Arpad şi juniorul Mike Gabor sunt cei patru sportivi pe care Sfântu Gheorghe îi are în Clubul de Bowling ciucan, acestora adăugânduli-se 6 sportivi din Miercurea Ciuc, în frunte cu Bonifert Gabor. Faptul că pista de bowling din Sfântu Gheorghe nu este omologată, în principal pentru că are bilele legate cu aţă, a făcut ca cei patru covăsneni să fie privaţi de ocazia de a juca “acasă”, dar aceştia au avut numai cuvinte de laudă faţă de interesul arătat acestui sport de către Bogdan Lajos, patronul Clubului BoBowling de la noi. Cele 13 echipe din campionatul judeţean care se desfăşoară săptămânal la Sfântu Gheorghe, de unde au pornit şi cei patru jucători legitimaţi, promovează excelent această nouă ramură sportivă. Asta având în vedere că România se află la început cu cei 250 de sportivi legitimaţi în toată ţara, faţă de exemplul Austriei, cu peste 2000, la o populaţie de 2 ori mai mică.
Sâmbătă are loc startul competiţiei, băieţii noştri deplasându-se pentru prima etapă la Bucureşti, colegii de grupă fiind 3 echipe din Bucureşti şi 2 din Constanţa.