SOCIAL 14 iunie 2023

Vouchere de până la 23.000 lei pentru achiziționarea dispozitivelor asistative pentru persoane cu dizabilități

de Daniela Luca | 711 vizualizări

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturitor Persoanelor cu Dizabilităţi, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, a implementat proiectul „Facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilități”. La nivelul județului Covasna, luna trecută, au fost contactate 16 persoane pentru a li se prezenta facilitățile programului, mai exact posibilitatea dobândirii unui voucher în valoare maximă de 23.000 de lei, bani cu ajutorul cărora se pot cumpăra dispozitive asistative, cum ar fi scaune rulante, proteze sau adaptoare de ochelari.

Obiectivul programului, cofinanţat în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toţi, este asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, în vederea creşterii şanselor de ocupare şi a ponderii persoanelor cu dizabilităţi angajate pe piaţa liberă a muncii, se arată pe site-ul anofm.ro.

Beneficiarii voucherului pot fi persoanele cu dizabilități al căror diagnostic este atestat prin certificatul de încadrare în grad de handicap, persoane în căutarea unui loc de muncă, precum și celor care nu au un loc de muncă în prezent și persoanele care au vârsta optimă pentru a activa în câmpul muncii.

„Facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilități” vizează încadrarea pe piața muncii a unui număr de 700 de persoane din grupul țintă constituit în cadrul proiectului, transmite AJOFM Covasna.

„Activități în cadrul acestui proiect pentru luna mai 2023: 16 persoane contactate pe cale telefonică, acestor persoane le-au fost prezentate facilitățile oferite de proiect și modalitatea prin care pot să beneficieze de voucher, respectiv conținutul documentelor de solicitare. Patru persoane au fost înregistrate în grupul țintă al proiectului și dosarele au fost trimise la DGASPC Covasna în vederea acordării voucherului”, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.

Bugetul total al proiectului este 111.978.816,40 lei, din care 94.549.862,89 lei cofinanțare UE, mai arată aceeași sursă.

Persoanele interesate de această oportunitate și cele care doresc să obțină mai multe informații pot contacta reprezentanții AJOFM Covasna la numerele de telefon: 0267.312.157, 0267.317.045 sau prin e-mail covasna@ajofm.anofm.ro.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.