SOCIAL 29 decembrie 2017

VIDEO Aproape 290 de intervenții pentru ISU Covasna în luna decembrie

de Iulia Drăghici - Taraș | 986 vizualizări

Cele mai importante intervenții ale pompierilor din ultima lună au fost prezentate într-o conferință de presă

Pompierii covăsneni au prezentat bilanțul ultimei luni din an joi, 28 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă. ISU Covasna a avut parte în această lună de aproape 290 de intervenții.

În 15 cazuri pompierii au fost solicitați pentru stingerea incendiilor, iar în 215 situații a fost vorba de cazuri medicale pentru SMURD. În celelalte situații se numără și descarcerări, sablarea carosabilului sau altele.  

Cele mai relevante intervenții din ultima lună

În cadrul bilanțului, pompierii au scos în evidență și trei dintre cele mai relevante, dacă chiar nu dificile sau importante cazuri la care au luat parte. Este vorba despre două incendii din municipiul Sfântu Gheorghe, fără cel de joi, 28 decembrie, care nu a fost inclus în prezentare, respectiv un accident rutier grav.

„În data de 19.12.2017, în jurul orei 04:07 a avut loc un incendiu la o casă din mun. Sfântu Gheorghe str. Arcuşului. În urma incendiului a ars tavanul confecţionat din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp., acoperişul confecţionat din lemn cu învelitoare din ţiglă pe o suprafaţă de aproximativ 90 mp, pardoseala din lemn a mansardei pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp. S-au deteriorat pereţii portanţi ai mansardei şi tencuiala pereţilor de la parterul casei.

Dificultăţi întâmpinate: distanţa de la stradă până la casă, aproximativ 400 m, drum greu accesibil pentru autospeciale.

 În data de 21.12.2017, în jurul orei 14:40 a avut loc un incendiu la o casă de locuit în mun. Sf. Gheorghe str. Salcâmilor. În urma incendiului au ars grinzile din lemn a podului pe o suprafaţă de cca. 40 mp. S-a degradat zugrăveala de la etajul unu.

În data de 23.12.2017, în jurul orei 10:35 a avut loc un accident rutier pe DN 11 km 53 + 900 m.  În accident au fost implicate patru autoturisme şi un microbuz. Au fost asistate medical un număr de patru victime. Trei dintre ele au fost transportate la UPU Sf. Gheorghe, iar o persoana a refuzat transportul”, arată bilanțul pompierilor. 

Vezi în continuare video de la conferința de presă de joi: 

 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.