SOCIAL 23 decembrie 2021

Un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi va fi construit în oraşul Întorsura Buzăului

de Agerpres | 1405 vizualizări

Un centru de recuperare destinat copiilor cu dizabilităţi va fi construit în oraşul Întorsura Buzăului, printr-un parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean (CJ) Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi Fundaţia SERA România.

Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a declarat miercuri că valoarea estimată a cheltuielilor de proiectare, construire şi dotare a centrului se cifrează la 510.000 euro, din care Fundaţia SERA va contribui cu 440.000 de euro, iar diferenţa va fi acoperită din bugetul judeţului.

„În anul 2018 cu sprijinul Fundaţiei SERA România a fost înfiinţat un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi în localitatea Întorsura Buzăului, într-un spaţiu oferit de Consiliul Local al oraşului, în suprafaţă de 57 mp. Realitatea obiectivă a demonstrat faptul că numărul cererilor este într-o continuă creştere şi astfel spaţiul în care se desfăşoară activitatea centrului de recuperare nu mai corespunde nevoilor. Pentru soluţionarea acestui impediment, Direcţia a solicitat sprijinul fundaţiei, aceasta din urmă manifestându-şi suportul în vederea construirii unui centru de recuperare (...) Odată cu darea în folosinţă a noului centru, cel vechi va fi închis sau i se va identifica o nouă destinaţie tot în aria serviciilor sociale, bineînţeles, cu acordul Consiliului Local al oraşului Întorsura Buzăului”, se arată într-un document postat pe site-ul Consiliului Judeţean.

Potrivit sursei citate, între Consiliul Judeţean Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi Fundaţia SERA România s-a dezvoltat în decursul timpului o „strânsă relaţie de colaborare”, aceasta din urmă susţinând financiar mai multe proiecte, printre care prevenirea instituţionalizării şi reintegrarea în familia naturală a copiilor, programul pentru prevenirea sarcinilor nedorite, închiderea Centrului de Plasament nr. 6 Olteni şi construirea a trei case familiale pentru copii la Târgu Secuiesc şi Întorsura Buzăului, precum şi a unui Centru de recuperare pentru copiii cu handicap în municipiul Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.