„Lociolitul” sau udatul fetelor de Paşti, este un străvechi obicei care se păstrează în majoritatea localităţilor din Transilvania, legat de celebrarea fertilităţii şi renaşterii naturii.

În a doua zi a Paştelui catolic, bărbaţii, de la mic la mare, umblă din casă în casă să stropească doamnele şi domnişoarele ca să nu se „ofilescă”, să aibă noroc, să fie frumoase, sănătoase şi să dea naştere la prunci sănătoşi. Pe vremuri, ele erau udate cu apă de izvor, tradiţie care se mai păstrează încă la sate, dar în oraş se foloseşte parfumul pentru că e mai comod. Primii care pornesc la stropit, încă de dimineaţă, sunt copiii, iar spre după-amiază pornesc flăcăii, în grupuri de patru-cinci, şi bărbaţii.

E o zi de sărbătoare aşteptată mai ales de fetele nemăritate, care numără oaspeţii ce le trec pragul. Conform tradiţiei, în această zi ele n-ar trebui să iasă din case pentru că riscă să fie duse la fântâni şi udate din cap până în picioare.

Conform tradiţiei, fiecare băiat care vine la „lociolit”, expresie care provine din cuvântul maghiar „locsolas”, trebuie să spună o poezie, pentru a fi cinstit aşa cum se cuvine.

Printre catrenele cele mai des auzite sunt „Eu sunt micul grădinar/ cu sticluţa-n buzunar/ şi-am venit la dumneavoastră/să ud floarea din fereastră" sau „Am auzit c-aveţi o floare/ Şi-am venit ca s-o udăm /Să crească, să-nflorească/Şi mulţi ani să trăiască!”. Dar stropitorii care vor să fie orginali îşi compun singuri poeziile, presărându-le cu glume şi cu epitete potrivite fiecărei fete.

Ritualul stropitului se termină, de regulă, seara târziu, când bărbaţii ajung acasă destul de obosiţi după numeroase vizite în care cu greu pot refuza generozitatea gazdelor, iar fetele se grăbesc să facă o baie pentru a scăpa de mirosurile de parfum.

Obiceiul stropitului ar avea, se spune, rădăcini foarte vechi, de mai bine de două mii de ani, de când evreii i-ar fi stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii.

Unii etnografi sunt, însă, de părere că este vorba despre o tradiţie precreştină, practicată de popoarele cu origine germanică în cinstea zeiţei Ostera, a fertilităţii şi a primăverii, obicei care s-a perpetuat şi a fost preluat apoi şi de maghiari şi chiar şi de către românii din Ardeal. Se spune că fetelor rămase nestropite de Paşti nu le va merge prea bine, dar nici bărbaţii care ignoră acest obicei nu vor avea un an foarte bun.

Foto: captură din video Háromszék Táncegyüttes/Ansamblul de Dansuri Háromszék. 

Articol: Agerpres.