SOCIAL 19 octombrie 2018

Serviciul de Ajutor Maltez va derula un program gratuit de screening în mai multe judeţe din ţară

de Agerpres | 886 vizualizări

Serviciul de Ajutor Maltez din România va derula un program gratuit de screening în mai multe judeţe din ţară, printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene, primul dintre acestea fiind judeţul Covasna, unde vor fi examinate medical 1200 de persoane.

Secretarul general al Serviciului de Ajutor Maltez în România, Tischler Ferenc, a precizat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că programul va demara săptămâna viitoare în localităţile Dalnic şi Reci din judeţul Covasna şi se va derula în colaborare cu medici şi asistenţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, care vor efectua screening oftalmologic, ortopedic, pulmonar, dermatologic, precum şi teste pentru evaluarea stării generale de sănătate.

Acesta a precizat că programul face parte dintr-un proiect câştigat de Serviciul de Ajutor Maltez în Ungaria, în care vor fi cuprinse în total 14 judeţe din România, printre care Timiş, Arad, Maramureş, Mureş şi Cluj.

Potrivit acestuia, pe lângă screening, în cadrul proiectului va fi creat şi un website, unde persoanele interesate vor putea găsi informaţii utile legate de tratarea bolnavilor, precum şi o hartă interactivă care le va indica cele mai apropiate farmacii, cabinete medicale şi stomatologice.

De asemenea, vor fi organizate cursuri pentru voluntari şi pentru alte persoane interesate de activităţi socio-medicale.

„Judeţul Covasna este prima staţie, să spunem aşa, şi l-am ales fiindcă ştiam că aici există o deschidere din partea autorităţilor locale şi a Spitalului Judeţean (...) Am rămas plăcut surprinşi şi pot să spun că există solidaritate în judeţul acesta (...) Medicii vor lucra pro bono, deci vor face voluntariat (...) În ce priveşte acele persoane care, din motive financiare sau alte motive, nu ajung la medicul de specialitate şi se descoperă în cadrul screening-ului că au o problemă gravă de sănătate, vom încerca să creăm condiţii să ajungă la un medic de specialitate. Deci, dacă ştim că cineva are probleme grave, atunci, după screening, o să îl luăm de mână şi o să îl ducem până la un medic de specialitate. Mai departe nu îl putem ajuta, dar, măcar, conştiinţa noastră să fie împăcată că a ajuns la un medic de specialitate“, a declarat Tischler Ferenc.

Acesta a mai spus că programul de screening se va încheia pe 30 decembrie 2020, iar rezultatele acestuia vor fi prezentate autorităţilor locale şi centrale pentru a le ajuta în formularea strategiilor privind prevenţia bolilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a precizat că un program similar se derulează din anul 2013 în parteneriat cu două judeţe din Ungaria, care au trimis anual specialişti pentru efectuarea screening-urilor, iar până acum aproape 10.000 de covăsneni au beneficiat de aceste examinări.

„În ultimii doi-trei ani, şi angajaţii de la Spitalul Judeţean, asistenţi şi medici, au început să fie parte la acest program de screening şi uite că am ajuns acum şi cu Serviciul Maltez să avem această legătură (...) Săptămâna viitoare începe la Dalnic şi Reci programul de screening specializat (...), iar la acesta vor participa 11 medici şi 13 asistenţi de la Spitalul Judeţean“, a precizat Tamas Sandor.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.