SOCIAL 22 noiembrie 2022

S-a născut bebelușul familiei Pakucs

de Diana Pantelimon | 11300 vizualizări

Bebelușul familiei Pakucs, diagnosticat cu malformații la inimă încă de dinainte de naștere, a venit pe lume luni, 21 noiembrie a.c. Părinții au făcut apel la oamenii de bine, prin Asociația „L.A.B. Életmentő Kupakok”, pentru a fi ajutați cu suma de 10 mii de euro, necesari deplasării în Germania pentru ca acesta să poată intra în operație imediat după naștere. 

„Bebelușul familiei Pakucs s-a născut! Bine ai venit, Leonard! Mama încă este sub efectul anesteziei, iar Leonard la secția de terapie intensivă. Dorim familiei toate cele bune și putere. Avem încredere în puterea lui Dumnezeu, că Leonard va trece cu bine peste operația pe cord”, a scris luni, pe Facebook, Bács Emese, președinta asociației „L.A.B. Életmentő Kupakok”.

Din informațiile pe care le-am obținut luni de la președinta asociației, în timpul nașterii au apărut complicații, iar bebelușul a fost dus pe secția de terapie intensivă.

„Am vorbit puțin cu soțul, mi-a scris că au fost complicații în cursul nașterii, bebelușul a fost dus la secția de terapie intensivă fiindcă au fost complicații cu pulsul, dar e stabil. Miercuri va avea loc operația. Mămica e bine”, ne-a transmis Bács Emese.

Campania umanitară inițiată de Asociația „L.A.B. Életmentő Kupakok” a fost lansată la începutul lunii octombrie. În urma ecografiilor efectuate, medicii specialiști au dat diagnosticul cum că bebelușul care se pregătea să vină pe lume prezenta malformații la inimă și trebuia operat în Germania, din cauza gradului de complexitate. Partea dreaptă a inimii bebelușului nu era dezvoltată și nu funcționa. Pentru a-și salva bebelușul, soții Pakucs au avut nevoie de suma de 10 mii de euro pentru cheltuielile în străinătate în ceea ce privește drumul, șederea și procedura de naștere. 

Operațiile pe cord ale copilului (imediat după naștere, la trei luni și la cinci ani) vor fi decontate integral de către CAS Covasna, dar banii vor fi încasați după, nu înainte de intervenții. În ceea ce privește cezariana mamei și spitalizarea acesteia, CAS va deconta suma maximă decontabilă în România, adică aproximativ 9.000 de lei, după plata directă a pacientului, în primă fază. 

Deși timpul de la lansarea campaniei umanitare și până la prima intervenție a fost scurt, oamenii comunității s-au mobilizat remarcabil și au donat în total 51 de mii de lei.

Sursa foto: Facebook/grup Életmentő kupakok a betegekért és hátrányos helyzetű családokért/ Bács Emese

 

 

 

 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.