SOCIAL 24 decembrie 2019

RETROSPECTIVĂ 2019 Covasna: Anul implicării tinerilor în viaţa comunităţii

de Agerpres | 1875 vizualizări

Reţeaua SepsiNet pentru tinerii din diaspora, programul Com'On Sepsi şi cardurile pentru familiile numeroase au fost câteva dintre proiectele lansate în acest an de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe, cu scopul de a crea o legătură mai strânsă între membrii comunităţii locale, de a-i determina să se implice activ în viaţa urbei, dar şi pentru a încuraja creşterea natalităţii.

Educaţia, sportul şi sănătatea au fost domenii în care autorităţile covăsnene au investit cel mai mult în acest an.

***

Primăria Sfântu Gheorghe a emis anul acesta aproape 200 de carduri pentru familiile cu trei sau mai mulţi copii, pe baza cărora pot beneficia de facilităţi sau gratuităţi la evenimentele culturale şi centrele de agrement din subordinea instituţiei, cum ar fi teatru, cinema, patinoar, piscină şi pârtia de schi.

Condiţia pentru a beneficia de aceste carduri este ca familiile să aibă în mod obligatoriu domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe, părinţii să aibă locuri de muncă, iar copiii să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ.

Cardurile sunt acordate în baza unui program multianual, ce are ca scop sprijinirea familiilor numeroase, stimularea creşterii natalităţii şi promovarea unui stil de viaţă sănătos.

***

Un alt proiect derulat de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe este Sepsinet, o reţea online realizată printr-un program internaţional de gestionare a migraţiei tinerilor, care prezintă poveştile de succes ale tinerilor întorşi acasă din străinătate, precum şi informaţii, pentru cei de peste hotare, despre viaţa comunităţii şi proiectele autorităţilor locale.

Prin programul Com'on Sepsi, lansat de Primăria Sfântu Gheorghe în parteneriat cu Grupul Pont cu scopul de a încuraja implicarea tinerilor în viaţa comunităţii, au fost finanţate anul acesta peste 30 de proiecte sociale, culturale, sportive şi economice.

Printre acestea se numără şi iniţiativa Com'ON And Run a grupului Fitness Tribe, care a reuşit să determine zeci de localnici să facă zilnic mişcare în aer liber.

De altfel, Fitness Tribe şi Consiliul Judeţean Covasna au organizat anul acesta, pe 22 septembrie, prima ediţie a maratonului "Visit Covasna", cu scopul de a promova sportul şi stilul de viaţă sănătos, precum şi potenţialul turistic al judeţului.

Prin demararea şi sprijinirea acestor proiecte, autorităţile locale şi-au propus să contracareze plecarea tinerilor şi scăderea natalităţii, pornind de la rezultatele unui studiu realizat de un grup de sociologi în cadrul unui proiect internaţional, prezentat în acest an, care a relevat că populaţia municipiului Sfântu Gheorghe ar putea scădea semnificativ în următorii 15 ani.

Potrivit acestuia, populaţia municipiului a scăzut din 2011 până în 2019 de la 56.000 la aproape 54.000 de persoane, iar dacă tendinţa se va menţine, atunci în anul 2035 ar putea ajunge la 42.000 de persoane.

În ce priveşte tinerii, proiecţiile arată o scădere şi mai dramatică, de la circa 15.000 în anul 2011 la 7000 în 2035.

***

Cei mai buni actori din turismul covăsnean au fost premiaţi în luna martie în cadrul primei ediţii a Galei Visit Covasna, organizată de Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului, Consiliul Judeţean şi Camera de Comerţ şi Industrie cu scopul de a evidenţia persoanele, firmele şi iniţiativele care au contribuit la dezvoltarea turismului local.

În concurs au intrat peste 140 de concurenţi, nominalizaţi la 18 categorii, câştigătorii fiind desemnaţi atât pe baza votului publicului, cât şi al unui juriu format din nouă persoane.

Printre câştigătorii premiului I s-au numărat Panorama Boutique la categoria hoteluri de trei stele, Clermont şi Grand Hotel Balvanyos la categoria hoteluri de patru stele, Zabola Estate la categoria Castele şi conace, Valea Zânelor la categoria Camping, Eleven Street Food şi Fork Restaurant la categoria Restaurant fast-food, respectiv Restaurant clasic.

Cel mai bun bucătar a fost desemnat Orbán Ferenc, cel mai bun chelner Hegyi József, iar cel mai bun barman/barista Doci Lóránt.

Kis Emese a luat premiul I la categoria ghid turistic, Muzeul Haszmann Pal din Cernat, la categoria Ateliere de meşteşuguri tradiţionale, iar Zonda Zonda Horse Riding Center la categoria Centre de echitaţie.

***

Zilele Sfântu Gheorghe s-au situat pe primul loc la Evenimente turistice, IT&T- International Tourism & Trade la categoria Agenţii de turism, iar www.dronemob.ro la categoria Marketing turistic online.

În localitatea Olteni a avut loc în vara acestui an prima ediţie a diMANSIONS, cel mai mare festivalul de hituri din judeţ, care a reunit artişti şi trupe de renume internaţional, precum Thomas Anders & Modern Talking Band, The Dire Straits Experience, Dr. Alban, Lou Bega, Tania Evans şi Mirabela Dauer.

***

Simona Dabija a fost câştigătoarea celei de a 4-a ediţii a Festivalului naţional "D-BUTAN-T", organizat de Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe, ediţie dedicată anul acesta debutului în coregrafie.

Primele trei ediţii ale Festivalului "D-BUTAN-T" au fost dedicate debutului în actorie, regie şi scenografie.

***

Echipa de baschet feminin Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a obţinut anul acesta, pentru a patra oară, titlul de campioană a României, fiind singura formaţie din ţara noastră care joacă în EuroCup, iar echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, aflată în al doilea an în Liga 1, a încheiat sezonul 2018/2019 pe locul 6, iar în sezonul actual se află pe locul 8.

***

Autorităţile covăsnene au continuat în acest an modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, iar printre cele mai importante proiecte ce vor demara anul viitor se numără extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe printr-un proiect finanţat cu peste 8 milioane de lei din fonduri europene.

***

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe va fi închis la sfârşitul acestui an, urmând să intre într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare printr-un proiect în valoarea de aproape 22 milioane de lei, cofinanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Proiectul vizează, printre altele, îmbunătăţirea infrastructurii clădirilor, mărirea spaţiului expoziţional, inclusiv prin crearea unor depozite vizitabile, crearea unui spaţiu destinat pedagogiei muzeale şi a unui magazin de suveniruri, precum şi reamenajarea şi modernizarea parcului în vederea organizării de evenimente publice.

***

În luna decembrie, moştenitorii castelului de la Arcuş au pierdut, în apel la Tribunalul Galaţi, procesul cu Centrul de Cultură Arcuş, care a solicitat revizuirea primei hotărâri  judecătoreşti  definitive  de retrocedare a imobilului, pronunţată în 2004 de Tribunalul Covasna. Aceştia vor face apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Castelul de la Arcuş a fost retrocedat în anul 2012 unor rude îndepărtate ale baronului Szentkereszty, stabilite în străinătate, iar trei ani mai târziu, Centrul de Cultură Arcuş, aflat în subordinea Ministerului Culturii, care a funcţionat în acest imobil timp de 25 de ani, a fost evacuat prin executor judecătoresc.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.