SOCIAL 29 aprilie 2020

Rata şomajului în judeţul Covasna la 31 martie 2020

de Covasna Media | 1633 vizualizări

La sfârșitul lunii martie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna erau înregistrați 2.680 șomeri (din care 1195 femei), rata șomajului fiind de 3,14 %. 

În perioada 01.03.2020 – 31.03.2020 au intrat în evidenţa AJOFM Covasna un număr de 303 persoane (137 femei)  şi au iesit din evidenţa AJOFM Covasna 279 persoane (109 femei). 

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,11 %, în această lună acest indicator a  înregistrat o ușoară creștere cu 0,03 puncte procentuale.

Din totalul de 2.680 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Covasna, 477 (din care 302 femei) erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2203(din care 893 femei) erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1.942 șomeri provin din mediul rural și 738  sunt din mediul urban.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel: 

Grupa de vârstă                    

Stoc la finele lunii

Total

2680

< 25 ani

431

între 25-29 ani

195

între 30-39 ani

576

între 40-49 ani

727

între 50-55 ani

352

peste 55 ani

399


Șomerii cu studii primare şi fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Covasna (53,77%), urmat de cei care au studii gimnaziale (22,95%) și de cei care au absolvit postliceala şi liceul (12,05%). Șomerii cu nivel de studii profesionale reprezintă 9,29% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 1,94%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.443 persoane foarte greu ocupabile, 900 greu ocupabile, 305 mediu ocupabile, iar 32 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. 

Repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna se prezintă astfel pe zone ale judeţului: zona Sfântu Gheorghe cu 977 persoane (442 femei), din care în plată  134 (96 femei), urmat de zonele Baraolt cu 771 persoane (287 femei), din care în plată 73 (44 femei), Târgu Secuiesc cu 397 persoane (217 femei), din care în plată 157 (94 femei),  Covasna cu 348 persoane (162 femei), din care în plată 82 (46 femei),  Întorsura Buzăului cu  187 persoane (87 femei), din care în plată 31 (22 femei).

Femeile reprezintă 44,58 % din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Covasna sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Covasna la adresa www.covasna.anofm.ro.

(Sursa – Comunicat AJOFM Covasna)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.