SOCIAL 4 martie 2021

Primăria Sfântu Gheorghe va aloca 1.000.000 lei pentru cei care vor să învețe limba română sau maghiară

de Daniela Luca | 5435 vizualizări

Universitatea Babeş-Bolyai va oferi cadrul pentru cursurile lingvistice 

Municipalitatea va aloca anul acesta 1.000.000 de lei din bugetul local pentru a-i sprijini pe cei care vor să își ridice nivelul de cunoaștere al limbii celeilalte comunități. Astfel, 1.000 de persoane vor putea primi reducere de 1.000 de lei la costul cursurilor lingvistice, puse la dispoziție de Universitatea Babeş-Bolyai. Astfel, autoritățile își propun să creeze un cadru pentru cei care își doresc să avanseze cu un nivel în ceea ce privește cunoașterea limbilor maghiară sau română.  

„Am promis în campania electorală că în acest mandat mă voi preocupa și voi iniția programe pentru maghiari să învețe limba română și pentru români să învețe limba maghiară și sunt foarte entuziasmat de faptul că pot să rezolv această problemă în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai. Noi anul acesta în municipiul Sfântu Gheorghe vom aloca o sumă de 1.000.000 de lei prin care vom acorda 1.000 de burse sau ajutor pentru 1.000 de persoane a câte 1.000 de lei și dorim ca aceste persoane să își ridice nivelul de competență cu un nivel, deci cei care sunt la bază să fie peste un nivel sau dacă sunt la nivel mediu să ajungă la nivel avansat. Eu cred că este foarte important acest lucru, cred că vor putea să obțină fonduri și elevi, dar și cei care se întorc după ce termină universitatea în alte orașe, poate în străinătate, și pot învăța limba română, respectiv limba maghiară”, a spus, în cadrul unei conferințe de presă,  primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

Apelul va fi lansat, cel mai probabil, în vara acestui an. Ulterior, în funcție de cerere, se vor forma grupele, spune edilul. Cursanții vor fi examinați la începutul și la finalul programului. 

„Vom lansa un program și va fi o dată până la care se pot depune cereri și cei care vor face acest lucru vor fi ajutați să învețe limba. S-ar putea să dăm către universitate banii și oamenii să beneficieze de o reducere la aceste cursuri. Se va face un examen la început și la sfârșit și trebuie să se avanseze cu un nivel, altfel va trebui să se plătească și partea primăriei, pentru că noi nu vrem să aruncăm bani pe fereastră, ci vrem ca aceste competențe lingvistice măsurabile de către universitate să crească și dacă, de exemplu, cursul va fi 1.500 de lei, cei care doresc vor trebui să plătească doar 500 de lei”, a mai spus primarul. 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.