Primăria Sfântu Gheorghe face un apel public pentru combaterea ambroziei
Campania naţională „SOS – Ambrozia” va avea loc sâmbătă, 28 septembrie, între orele 11:00 – 15:00
Deşi în spaţiile publice de pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe nu a fost sesizată prezenţa ambroziei, Primăria oraşului a răspuns pozitiv invitaţiei lansate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului privind lansarea şi organizarea campaniei „28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia”.
Mişcarea civică pentru mediu şi sănătate este una cu implicare naţională pentru combaterea plantei invazive Ambrozia artemissifolia – Iarba pârloagelor şi vine ca urmare a răspândirii la nivel naţional a acestei plante, dar şi a numeroaselor sesizări din partea cetăţenilor din alte zone ale ţării care sunt alergici la inhalarea polenului acestei plante.
Astfel, ziua de 28 septembrie 2019 a fost declarată o zi a mişcării civice pentru mediu şi sănătate cu implicare naţională când într-o singură zi ţara va fi curăţată de ambrozie, acţiunea urmând să aibă loc între orele 11:00 – 15:00.
În acest sens, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe face apel la locuitorii oraşului, atât persoane fizice cât şi juridice, să se mobilizeze şi să cosească această plantă de pe domeniile private (curţi şi grădini).
Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul României, fiind extrem de adaptabilă la condiţiile pedoclimatice, conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, planta fiind răspândită în aproape toate zonele (cu excepția zonei dealurilor înalte și a zonei montane), preferând solurile nisipoase, mai puțin fertile, ușor alcaline.
Buruiana este periculoasă pentru că produce mari cantități de polen, iar acesta conține multiple fragmente extrem de alergizante. Este suficientă o concentrație de polen în aer de sub 30 grăunciori de polen/mc pentru a induce o reacție alergică. (Sursa: comunicat Primăria Sfântu Gheorghe)