SOCIAL 20 august 2012

Prefectul Codrin Munteanu: „Spitalul de la Vâlcele nu poate fi redeschis, clădirea fiind devalizată”

de Covasna Media | 920 vizualizări

Din fosta clădire a Centrului de Patologie Neuromusculară „Dr. Radu Horia” au dispărut calorifere, balustrade și ușile sobelor.

În urma memoriului Asociației Distroficilor Muscular din România, prin care se prezentau Prefecturii Covasna mai multe aspecte legate de mutarea Centrului de Patologie Neuromusculară „Dr. Radu Horia” din localitatea Vâlcele la Întorsura Buzăului ca secție externă a Spitalului de Cardiologie Covasna, Prefectura a dispus organiarea unei comisii care va analiza toate aspectele legate de relocare precum și de actuala situație a bolnavilor distrofici.

Condiţiile de la Întorsura, sub cele din Vâlcele

Prefectul Codrin Munteanu a declarat că în demersul Prefecturii s-a ținut cont în primul rând de interesul pacienților, astfel că în componența comisiei au fost cooptați, pe lângă reprezentanții Prefecturii, reprezentanți ai distroficilor, ai Direcției de Sănătate Publică, Casei Județene de Asigurări de Sănătate precum și ai sindicatului SANITAS.

„Ne-am propus, în organizarea acestei acțiuni, să ținem cont în primul rând de interesul pacienților, și vorbim aici despre bolnavi cronici, distrofici care nu au nicio șansă de refacere, este vorba despre o boală care avansează în timp. Pe lângă memoriul Asociației, aveam inclusiv semnale de la pacienți legate de faptul că la Întorsura Buzăului condițiile nu sunt cele mai bune. Primele verificări efectuate pe acest subiect ne-au arătat însă clar faptul că relocarea la Întorsura Buzăului a Spitalului de la Vâlcele nu a avut în vedere interesul pacienților. Vorbim în primul rând despre faptul că s-a desființat Centrul Național de Patologie, s-a pierdut astfel o șansă unică și s-a transformat totul într-o simplă secție – e o secție de neurologie unde sunt internați și neuromuscularii. Sigur, nici condițiile de la Vâlcele nu erau cele mai bune, mai ales că după moartea medicilor de renume de acolo nu s-au mai făcut cercetări în domeniu, dar din punct de vedere al nevoilor imediate ale bolnavilor Întorsura Buzăului oferă condiții sub cele de la Vâlcele”, a declarat Codrin Munteanu.

Rezultatele comisiei, peste o lună

Prefectul a arătat că printre primele probleme descoperite la Întorsura se numără faptul că pacienții distrofici nu pot intra cu căruciorul pentru a face duș, deoarece spațiile de acces sunt prea îngust, neadaptate nevoilor lor și faptul că există probleme mari cu cantina, deoarece nu dispune de camere frigorifice, ceea ce afectează starea mâncării.

„Dacă acești bolnavi nu pot intra la duș, ei au două variante: fie stau nespălați, fie trebuie să-i ia cineva în brațe, deoarece căruciorul nu încape – astfel de situații sut umilitoare pentru oricine. Din cauza lipsei camerelor frigorifice pentru alimente, am înțeles că mâncarea este adusă zilnic de la Spitalul de Cardiologie din Covasna – asta iar nu e în regulă. La Întorsura, distroficii nu au spații verzi, ies afară între betoane. Ca să nu mai spunem că presiunea atmosferică de acolo este greu de suportat. Sunt bolnavi care au probleme cu respirația, iar „frigul siberian” nu e tocmai o soluție pentru distrofici. Medicul Radu Horia nu întâmplător a ales Vâlcelele atunci când s-a construit acolo spitalul. Erau aspecte ce țin de climă, aer, apele minerale, dar e evident că de asta nu au ținut cont alții, atunci când au făcut mutarea”, a mai arătat prefectul.

Clădirea de la Vâlcele, devalizată

Codrin Munteanu a adăugat că analiza comisiei va mai dura, urmând să avem un rezultat final, cu concluzii, abia peste aproximativ o lună. Până atunci însă, s-au descoperit deja nereguli care ar face imposibilă revenirea la Vâlcele a bolnavilor. Se pare că în timpul care s-a scurs de la mutarea spitalului, clădirea de la Vâlcele a fost devalizată, iar comisia a descoperit că toate caloriferele de acolo au fost tăiate, au dispărut balustradele scărilor, până și ușile sobelor de terracotă. Astfel, susține prefectul Munteanu, pentru refacerea clădirii din Vâlcele ar fi necesari foarte mulți bani, astfel încât aceasta să ajungă măcar la starea în care era în urmă cu mai puţin de un an.

„Suntem la faza în care verificăm inclusiv documentele, căci trebuie justificate cumva problemele de acolo. Paznicul ne-a zis că au fost camioane care au cărat, iar calorifere vechi am găsit în curtea Spitalului de la Întorsura. Dar unde ar urma să fie folosite astfel de calorifere, cred că nu în clădirea nouă a Spitalului (...). Ideea este că vom clarifica încet-încet totul, se vor face inventarele, cineva va trebui să răspundă despre tot ce s-a întâmplat”, a punctat prefectul Codrin Munteanu, arătând că nu ar vrea totuși să tragă concluzii înainte de finalizarea întregii acțiuni. În același timp, prefectul a menționat că respectivele concluzii finalizate vor fi transmise către organele competente.

Caloriferele, folosite pentru o viitoare cantină

Clădirea Spitalului din Vâlcele se află în proprietatea Ministerului Sănătății și administrarea Spitalului de Cardiologie Covasna. Directoarea de la Cardiologie, Monica Sporea, a declarat că grupul de lucru care se ocupă cu clarificarea situației are acces la toate documentele legate de Vâlcele și Întorsura Buzăului. În ceea ce privește caloriferele, Monica Sporea a precizat că acestea sunt în custodia unității pe care o conduce și că au fost duse la Întorsura Buzăului tocmai în ideea de a fi folosite pentru o viitoare cantină; în context, Monica Sporea a precizat că multe dintre lucrările de transport și amenajare prilejuite de relocare au fost făcute pe cheltuiala lor și cu muncă voluntară, deoarece Ministerul nu a alocat bani în acest sens.

(monicavajna.wordpress.com)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
, 30 august 2012
Mult noroc si sanatate si tie Jan Pistea.P.S. daca ADAPTAU TOT spitalul de la Intorsura pentru distrofici,nu doar o sectie,sa le fie asigurate anumite conditii pentru diagnosticul lor inclusiv locuri citeste integral
, 30 august 2012
@Vasi Cristi: In cea de a doua propozitie , ai spus adevarul , acela ca , cineva se vrea director de spital unic in tara , si ca unii vor sa castige niste bani. Am tot respectul si consideratia pentru citeste integral
, 28 august 2012
@Jan Pistea,se vede treaba ca nu esti distrofic si nu ai trecut prin spitale,mai ales cel de la Intorsura,dar nici nu-ti doresc,mai bine sa fi sanatos.Au dreptate cei de la Asociatie si Prefectul,nu e citeste integral
, 24 august 2012
Din comisia aia extraordinara , ar trebui sa faca parte in primul rand Ministerul Sanatatii care este de fapt finantatorul. Daca vrei sa dezorganizezi un spital , in loc sa largesti o usa , este citeste integral
, 23 august 2012
La Intorsura nu puteau intra pacientii cu scaunul cu rotile in baie,trebuia lasat la usa si sa se tare pana la dusuri,terifianta imagine.Nu aveam unde se plimba decat pe acel drum intens circulat,ii citeste integral
, 21 august 2012
nu exista specialisti, medicii pleaca, se vorbeste doar de mancarea alterata, pat, calorifer, balustrada, beton, castani...!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.