SOCIAL 2 aprilie 2013

Porți Deschise la Ambulanță

de Covasna Media | 813 vizualizări

Acţiunea va avea loc joi, 4 aprilie, atât la Staţia Centrală din Sfântu Gheorghe cât şi în substaţiile din Târgu Secuiesc, Covasna, Baraolt şi Întorsura Buzăului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, Serviciul de Ambulanță Covasna organizează Ziua Porților Deschise. Directorul Ambulanței, Török Zsuzsanna, a declarat că Ziua Porților Deschise va avea loc pe 4 aprilie, între orele 11 și 13, atât la Staţia Centrală din Sfântu Gheorghe cât şi în substaţiile din Târgu Secuiesc, Covasna, Baraolt şi Întorsura Buzăului.

Cu această ocazie, vizitatorii vor putea intra în câte o mașină de ambulanță deschisă publicului în fiecare stație, iar personalul de aici le va explica procedurile în cazurile de urgență și le va arăta dotările, făcându-se totodată demonstrații cu aparatura.

Tot în cadrul Porților Deschise, cei care vor dori vor putea să-și afle tensiunea, iar fiecare vizitator va primi câte un pliant bilingv din care va afla menirea Ambulanței și care sunt cazurile în care aceasta trebuie chemată.

„Sperăm că vor veni mulți copii, cărora vrem să le transmitem două mesaje: că nu trebuie să le fie teamă de Ambulanță și că Ambulanța este un serviciu de urgență, deci trebuie tratat ca atare și nu ca un serviciu de taximetrie”, a declarat Török Zsuzsanna.

Potrivit acesteia, încă există nenumărate apeluri care cheamă ambulanțele deși situația nu ar impune așa ceva. Mulți oameni nu au învățat încă să distingă urgența și faptul că menirea Ambulanței este salvarea vieților, astfel că irosesc timpul medicilor și resursele Ambulanței chemând-o, când de fapt problema s-ar rezolva cu o simplă vizită la medicul de familie.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.