SOCIAL 8 noiembrie 2023

Poliția Locală: Cum procedăm dacă întâlnim persoane care reprezintă pericol pentru ele sau siguranța publică?

de Covasna Media | 685 vizualizări

Poliția Locală Sfântu Gheorghe face apel la locuitorii municipiului să anunțe imediat la 112, sau la TelVerde pentru siguranța publică: 0800 800 767, dacă întâlnesc pe stradă persoane care reprezintă un pericol atât pentru ele, cât și pentru comunitate. În ultima perioadă au fost semnalate mai multe incidente, printre care și acte de vandalism comise de persoane fără adăpost sau cu afecțiuni psihice.

Șeful Poliției Locale, Hadnagy István, explică faptul că în urma ororilor descoperite la începutul lunii iulie în „căminele groazei” din Voluntari și Afumați, activitatea a zeci de centre din țară a fost suspendată, iar multe au fost desființate cu totul, astfel că pacienții - majoritatea cu afecțiuni psihice și dizabilități grave - au fost plimbați prin diferite cămine sau spitale, iar cei pentru care nu s-au găsit soluții pentru a fi instituționalizați, au ajuns în stradă.

Nu este de mirare, așadar, faptul că prezența acestor persoane a fost tot mai des semnalată inclusiv la Sfântu Gheorghe, așa cum a afirmat recent și primarul municipiului, Antal Árpád.

„Și persoanele fără discernământ au drepturi din punct de vedere legal, iar colegii noștri pot acționa doar cu respectarea lor. Aici sunt două cazuri mai grave: persoanele fără adăpost și cele care au anumite afecțiuni psihice, care, în cel mai bun caz, prin comportamentul pe care îl afișează în public stârnesc indignare în rândul comunității. Din păcate, însă, în multe cazuri acești oameni reprezintă un pericol pentru ei înșiși, dar și pentru proprietatea publică în cazuri rare, sau pentru alte persoane, în cazuri foarte rare”, a explicat Hadnagy István, șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

Recent, pe rețelele de socializare a fost distribuită o nouă fotografie cu o femeie care în trecut a amenințat locuitorii orașului cu un ac hipodermic. De această dată, femeia a fost surprinsă încercând să incendieze un copac aflat în fața magazinului Șugaș, din fericire fără succes. Tot de această persoană fără discernământ pot fi legate și actele recente de vandalism, în urma cărora mai multe coșuri de gunoi stradale au fost răsturnate și golite.

Ce se întâmplă cu persoanele cu afecțiuni psihice?

Șeful Poliției Locale a explicat că dacă o persoană cu tulburări de personalitate sau alte afecțiuni similare creează probleme, aceasta poate fi transportată fie la urgențe, fie la psihiatrie, însă este la latitudinea acestor instituții să stabilească durata de internare și de administrare a tratamentului.

„În primul rând, a trebuit să găsim tutorele legal al persoanei. Din moment ce cunoaștem persoana în cauză, cea mai mare îngrijorare a mea este că va trebui să se întâmple ceva mai grav pentru a putea face ceva în această privință. Este clar că are nevoie de îngrijire psihiatrică și nu ar trebui să hoinărească prin oraș. Dacă cineva ne alertează, mergem, preluăm persoana și o transportăm la spital, dar nici cei de la spital nu pot să o țină la nesfârșit, iar situația se tot repetă. Am observat și că atunci când se află sub influența alcoolului devine și mai instabilă, iar unele persoane îi cumpără alcool din pur amuzament și apoi așteaptă să înceapă circul, ceea ce se și întâmplă de obicei. În prezent, lucrăm pentru ca măcar să fie plasată într-o instituție specializată”, a declarat Hadnagy István.

Persoanele fără adăpost

Potrivit unor surse încă neconfirmate, incendiul izbucnit în clădirea fostei Case de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe a fost provocat de o persoană fără adăpost.

„Dacă aceste persoane încalcă legea, putem lua măsuri și o facem de fiecare dată. Din păcate, Casa de Cultură, care putem spune că este a nimănui, este un loc unde astfel de incidente sunt tot mai frecvente. În urmă cu câțiva ani a mai fost un caz în care o persoană fără adăpost a încercat să se încălzească în timpul iernii și a fost victima unui incendiu. Pericolul cel mai mare este iarna, iar atunci când colegii noștri întâlnesc astfel de persoane, le transportă la adăpostul de noapte. În cazul în care aceste persoane sunt inconștiente – un lucru frecvent întâlnit din cauza consumului mare de alcool, se cheamă ambulanța. La Sfântu Gheorghe avem 4-5 persoane fără adăpost și vreo 3 cazuri recurente de bolnavi psihici. Repet, dacă cineva simte că o astfel de persoană prezintă pericol pentru sine sau pentru siguranța publică, trebuie să ne apeleze imediat, sau să sune la 112, a mai declarat șeful Poliției Locale.

Sursa: Poliția Locală Sfântu Gheorghe/Biroul de presă

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.