SOCIAL 14 februarie 2023

Peste 60 de căței de la adăpostul din Câmpul Frumos, adoptați în doar două săptămâni

de Daniela Luca | 589 vizualizări

Voluntarii Asociației pentru câini fără stăpân AMY, alături de cei din adăpost, au reușit să dea în adopție un număr de 66 de căței în două săptămâni. O parte dintre aceștia au fost luați de familii, iar alți patrupezi vor pleca în scurt timp, după ce vor fi sterilizați. Chiar dacă s-au eliberat astfel multe boxe din adăpost, acestea au fost umplute din nou cu alți căței capturați de pe stradă. 

De Ziua Porţilor Deschise, organizată sâmbăta trecută la adăpostul din Câmpul Frumos, cu scopul de a încuraja adopţia şi de a evita eutanasierea câinilor aflaţi pe lista de aşteptare, au fost adoptați doi câini adulți și un pui. 

„Alți cinci căței au fost rezervați. Ei mai trebuiesc sterilizați. Și duminică a mai fost rezervat un adult. Am ajuns astfel la 66 de căței, în două săptămâni. O parte pleacă în cursul săptămânii viitoare, că trebuie și ei sterilizați. Eu sunt mulțumită de tot ceea ce am realizat. Acum nu știu cei cu decizia finală cât de mulțumiți sunt, pentru că adăpostul este plin iarăși”, ne-a spus președinta Asociației AMY, Kinga Pora.

Reprezentanții TEGA au precizat săptămâna trecută că în ultimii ani nu s-au făcut eutanasieri decât în situaţii excepţionale, motiv pentru care adăpostul a devenit supraaglomerat.

O petiție numită „Oprește eutanasierea în masă a câinilor fără stăpân din Sfântu Gheorghe!”, adresată Primăriei Sfântu Gheorghe, cu scopul extinderii capacității adăpostului pentru câini de la Câmpul Frumos, a fost publicată la începutul acestei luni pe site-ul campaniamea.declic.ro. Reprezentanții Asociației pentru câini fără stăpân AMY, cea care a inițiat demersul, ne-au spus atunci că vor să adune peste 10.000 de semnături. Până luni, 13 februarie, peste 1.200 de persoane au semnat petiția. 

Inițiativa Asociației pentru câini fără stăpân AMY vine după ce, în urmă cu două săptămâni, au apărut informații în spațiul public conform cărora peste 20 de căței de la adăpostul din Câmpul Frumos trebuie să fie eutanasiați ca să elibereze boxele pentru alți patrupezi care urmează să fie capturați de pe străzi.

Legat de mărirea capacității adăpostului public, autoritățile locale ne-au transmis că s-ar putea să se ia în considerare o astfel de măsură, însă aceasta nu este eficientă și nu va da roade în ceea ce privește micșorarea numărului de câini fără stăpân care umblă pe străzi.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.